sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Declaraţii, informaţii, scenarii, speculaţii: ce se întîmplă cu focoasele nucleare de la İncirlik?

İncirlik: Nodul gordian: În timpul puciului eșuat, la baza militară de la İncirlik a fost tăiată furnizarea de electricitate, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să mai decoleze sau să aterizeze. În cele din urmă, comandantul bazei a fost arestat și acuzat de implicare în puci.

motoc

Ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, afirmă că nu au existat niciun fel de discuții nici la nivel politic și nici la nivel specializat referitor la un eventual transfer în România al focoaselor nucleare ale SUA staționate în Turcia și a calificat drept speculații informațiile vehiculate în presă în acest sens. MAE respinge informațiile potrivit cărora SUA au început transferul de arme nucleare staționate la İncirlik în România

„Ce vă pot spune este că nu au existat niciun fel de discuții nici la nivel politic, nici la nivel specializat în acest sens. Nu există niciun fel de gândire, de planuri în această direcție. Deci categoric nu putem vorbi reacționând la această informație decât că este o speculație”, a declarat Mihnea Motoc joi la Buzău, unde a participat la manifestările dedicate Centenarului Armatei a 2-a.

Ministrul apărării a făcut trimitere și la poziția oficială exprimată de Ministerul Afacerilor Externe pe acest subiect, care este una de dezmințire categorică. Portalul EurActiv.com a publicat informația că SUA au început transferul de arme nucleare staționate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relațiilor dintre Washington și Ankara.

nukleer2

Potrivit uneia dintre sursele citate de EurActiv, transferul pune numeroase probleme din punct de vedere tehnic și politic. ‘Nu este simplu să muți 20 de focoase’, a declarat sursa, sub rezerva anonimatului. O altă sursă a declarat pentru site-ul menționat că relațiile dintre SUA și Turcia s-au deteriorat în așa măsură în urma tentativei de puci din luna iulie încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme. „Armele americane sunt în curs de a fi transferate la baza aeriană de la Deveselu din România,” a afirmat sursa.

Potrivit unei relatări recente a Simson Center, circa 50 de arme nucleare tactice au fost staționate din perioada Războiului Rece în Turcia la baza aeriană de la Incirlik, situată la aproximativ 100 de kilometri de granița cu Siria.

În timpul puciului eșuat, la baza militară de la Incirlik a fost tăiată furnizarea de electricitate, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să mai decoleze sau să aterizeze. În cele din urmă, comandantul bazei a fost arestat și acuzat de implicare în puci.

În ce măsură SUA ar fi putut menține controlul asupra acestor arme în eventualitatea unui conflict civil prelungit în Turcia este o întrebare fără răspuns, mai scrie Simson Center.

La baza de la Deveselu, situată în apropiere de Caracal, a fost amplasat un scut antirachetă american, ceea ce a înfuriat Rusia, mai scrie portalul EurActiv.

AGERPRES/(editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.