duminică, mai 5, 2024

Halucinant: bancnota de 1 dolar, proba considerată de autoritaţi ca fiind incriminatorie

Universitari de marcă, perchiziționați. Acuza că Gulen i-ar fi „vrăjit” şi că îşi fidelizează adepţii prin „djini”.

Evul Mediu, e puţin spus. Iată faptele: Profesori universitari au fost perchiziţionaţi la domiciliile lor din Turcia, sub suspiciunea că ar fi apropiaţi ai filozofului religios Fethullah Gülen.
Acuza este că acesta i-au fi „vrăjit” pentru a „susţine trupele sale” cu ajutorul unei banconote de un dolar. Se ştie că urmare a acuzaţilor continue lansate de Erdogan contra membrilor mişcării Gulen, o epurare de anvergură care seamănă cu o „vânătoare de vrăjitoare” a fost declanşată în Turcia.
Acum autorităţile însărcinate cu căutarea dovezilor se pare că au probleme în inventarea acestora.
În această frenezie care creşte, elemente total aberante şi uneori iraţionale sunt totuşi reţinute ca probe care au legătură cu faimoasa teorie a complotului realizat de mişcarea lui Gulen, considerată a fi „ legată de Statele Unite ale Americii şi de francmasonerie”.
Ultima dovadă furnizată de organele pornite să caute dovezi este biletul de un dolar american , găsit la mai multe persoane care au o legătură cu mişcarea Gulen.
Precum se ştie, într-un mediu obscurantist, dacă se lansează un zvon, o rumoare, aceasta poate uşor să „prindă”. Aşadar multă vreme populaţia turcă a fost intoxicată ( cu linguriţa ) în legătură cu modul în care cei care respectă gândirea filozofică şi religioasă a gânditorului Gulen, fac parte realmente dintr-o… organizaţie masonică -marionetă a Statelor Unite ale Americii.
Această „gândire” a fost indusă încă de acum câţiva ani într-o populaţie credulă şi manipulată mediatic. Mai cu seamă după denunţarea de către Gulen a marilor afaceri de corupţie din lumea pro prezidenţială şi guvernamentală, „teoria complotului” a devenit o obsesie.
Deci, fără să mai lungim povestea, dolarul american este dovada că acei universitari ar fi fost cumpăraţi de …Gulen, persoanele care posedau deci un bilet de 1 dolar ar fi făcut parte din susţinătorii puciului ratat.
Ziarele pro guvernamentale, anunţă ( cu seriozitate, vă asigurăm că nu e nici o farsă şi nici o glumă aici!) că oamenii ar fi fost „vrăjiţi” prin intermediul dolarului american. Acesta avea capacitatea de-a avea un control asupra simpatizanţilor Hizmet.
Aceleaşi organe de anchetă consideră că dolarii americani sunt de fapt amulete vrăjite de iluminaţi. Dolarul ar reuni simboluri masonice şi oculte care ar face referinţă la…satanism.Ochiul providenţei prezent pe dolar ar fi ca un fel de rapel, dar şi o ameninţare a guleniştilor că Satan îi supraveghează în fiecare clipă şi că ei „trebuie să rămână loaiali cauzei „.Primarul Ankarei , Melih Gökçek a afirmat că Gulen obţine fidelitatea partizanilor săi cu ajutorul… djinilor.

C.Lorinţiu, după Zaman France

 

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.