VINE BAIRAMUL! ! CE BUCURIE! Toți copiii din mahala și din casã se pregatesc pentru bairam. Unei fete din vecini i se coase o rochita de mătase roz. Altei fetițe i s-au cumparat pantofi de lac. Iți privești cu admiratie chipul in oglinda neagră a pantofilor de lac.
Strasnic îmi mai plăcuse ghetele de bairam cumparate unui băiat! Fețele erau, în partea de jos, din piele neagră, iar în partea de sus, din antilopa gri. Se inchinau într-o parte, cu nasturi. O groaza de nasturi mărunți mărunței și luciosi. Ca să treci mai ușor nasturii prin butoniere, exista special un carlig ca un croset mare, din metal strălucitor. Băiatul prindea mai întâi nasturii cu carligul și apoi îi petrecea cât ai clipi prin butoniere. Puține lucruri, în copilăria mea, mi-au plăcut atît de mult.
Când am să fiu mare am să-mi cumpăr și eu ghete ca astea, cu nasturi, și nu o pereche două, ci multe, multe de tot…
Mie nu mi se cumpãr nimic pentru bairam. Cu toate astea, si eu mă alătur bucuriei celorlalți copii și sunt fericit la gîndul că vine bairamul.
Îmi dau seama cât de necajita, de stânjenită e mama ca n-a putut să-mi ia nimic de bairam.
E în ajun de marea sărbătoare. Mama îmi pune in mână câteva zeci de parale :
— Haide, fiule, du-te si dă-ti la călcat fesul !
Va să zică, drept pregătiri pentru bairam, am să am un fes proaspăt călcat, după măsura mea de-acum! Atîta mă bucuram, atâta mã bucurăm !… Alerg ! În zbor m-am dus la prăvălie. Pentru prima dat merg de unul singur sa imi fac ceva. Am convingerea că am crescut si-am devenit ditai bărbatul.
Negustorul de fesuri isi avea dugheana la Uzunyol —
Drumul Lung, in fata cazarmii marinei. Intru si nu fară stala ii spun :
— Nene, vreau să-mi calci fesul, pe calapod !
Orice bărbat necunoscut, vanzatori, negustori, mă rog, oricine e „nene”
Omul are prins de mijloc un sort; dinaintea lui, siruri-siruri de calapoade din metal galben, pentru fesuri. Ia fesul meu mototolit și îl stropește cu apă cu care și-a umplut gura, din cana de lângă el, umplandu-si obrajii.
Desface ciucurele din partea de sus a fesului. Ah, de-ar avea și fesul meu franjuri din matase! Pe rosul cald al fe-sului, negrul strălucitor al ciucurelui straluceste de-ti ia ochii! Fesul meu nu să aibă nicidecum franjuri de mătase, ci de bumbac…
Meșterul pune pe un calapod rotund, din lemn, fesul meu, pe care l-a umezit stropindu-l cu apă. Peste el asaza calapodul-pereche, din metal galben. Cum acesta e fierbinte, din fesul umed ies aburi. Apoi meșterul prinde de cele două toarte calapodul din metal și îl răsucește. După un timp, fesul e călcat, a căpătat forma dorită..
Omul îi prinde ciucurele și-mi dă fesul. Sunt și alți mușterii care-și așteaptă rândul.
Scos de pe calapod, fesul e cald, cald, ca o azimă abia ieșit din cuptor. Incă mai aburește. Din el se răspândește un miros neîntâlnit altundeva. Un miros amestecat, de ceva ars și murdar, de grăsime și sudoare, de pămînt si ploaie.
Cand mi-am pus pe cap fesul cald încă și aburind, am avut impresia că toate vechiturile s-au înnoit ca prin farmec.
Iată surpriza care mi s-a făcut de bairam: același fes vechi, cu ciucure din bumbac, dar proaspăt călcat…
Cand ajung acasă, mama, pentru ca fesul să nu-si strice forma, il ia și îl asaza cu grija in dulapul din perete. Doar se știe foarte bine: orice lucru făcut anume pentru bairam nu poate fi purtat decât numai și numai la bairam…
În seara aceea, tata avea să vină foarte tarziu, desi, in mod obișnuit, la vremea cand se cheamă credincioșii la rugăciunea de seara, era acasă. Mult mai tîrziu, după ce
m-am mărit, am înțeles pentru ce intarzia tata întotdeauna în seara din ajunul bairamului: îi era rușine că nu poate sp le cumpere, fiului și nevestei sale, un dar de bairam. Rușinea aceasta va izbucni în mânie barbatesc și, cînd va veni acasă, tata o va certa pe mama din orice fleac.
Mama mă spală in lighean, in mijlocul singurei noastre încăperi. În noaptea de bairam, toți copiii fac baie. Mă culcă in așternutul meu, mă săruta.
Mi-a cumparat pentru bairam ciorapi, ciorapi negri, lungi… Îmi pun ciorapii sub pernă. Așa e obiceiul: toți copiii, după ce se spală, își iau in păturile lor darurile de bairam și se culcă cu ele.
Mama nu se poate impăca cu gândul să n-am și eu daruri de bairam. De-aceea, după ce mă spală și mă culcă, imi va incropi haine noi din lucruri vechi de-ale tatei. Le va lucra la mașină de cusut in lumina chioară a lămpii, si până dimineața vor fi gata.
Cand tata a sosit acasă, eu dormeam. M-au trezit strigătele lui. Tata, iute la mânie, tipă la mama să lase lucrul și să se culce. Mama plange fară să-i răspundă. Eu, in așternutul meu, mã căznesc să nu-și dea seama că m-am trezit.
Tata se va culca. Eu voi dormi. Mama va da la mașină pinã dimineață. Tata se va scula devreme și se va duce la geamie, la slujba pentru bairam. Mama mă va trezi mai înainte de a se întoarce tata de la geamie. Mă va îmbrăca cu hainele pe care mi le-a cusut din vechituri, migălind toată noaptea, până dimineața. Ea își va pune cea mai nouă rochie pe care o are. Va aseza pe sobita de tabla ceainicul și, in mijlocul odăii, va așterne masa pentru prâzișor.
Tata vine de la slujbă și se așează pe blana care acoperă pătuceanul. Mai întâi, mama sărut mina tatii, si tata o săruta pe obraji. Cearta din noaptea trecut e uitat. Apoi eu sărut mâna tatălui meu, și tata mă îmbrățișează si mắ sărută. Pe obraz îi simt intepatura barbii si a mustatilor aspre si stufoase.
Urările de bairam s-au ispravit. Stăm la masa de dimineață.. Asezat turceste pe jos, tata rostește o rugăciune în timp ce-si acoperă genunchii cu fata de masă. Luminile lenese, albastrui ale diminetii patrund in odaia noastra, incărcate de umbrele zabrelelor de la fereastră.
Mă uit la chipul mamei care ne umple cu ceai paharele : de lipsa de somn, fata ei trandafirie e galben; ochii, cu pleoapele umflate de atata plans, sunt roșii. Puțin mai tîrziu va intampina surâzătoare și cu dulce vorb pe vecinele care vor veni să ne ureze fericire cu prilejul bairamului.
Imi inmoi pâinea în ceaiul din pahar. Mănânc pâinea veche care, imbibat de ceaiul cald, devine proaspătă. La masa de dimineata, în afară de ceai si pâine veche, rar de tot se întâmplă sã mai avem și măsline.
Cam așa se petrec cele mai multe diminețile de bairam.
O mama care coase din vechituri, până dimineața, îmbrăcămintea pentru bairam… Un tata arțâgos, dar cu cea mai bună inima de pe lume… O mamă cu pleoapele umflate de plâns, dar care nu se plange niciodata, nimănui.
De bairam, in fiecare casă se cumpara zaharicale. În anii aceia, în casa noastra nu prea erau zaharicale de bairam. Musafirii care veneau la noi aduceau o cutie cu dulciuri anume pentru bairam. Dar dulciurile aduse de musafiri nu era pentru noi, le țineam ca să avem cu ce trata musafirii ce vor sosi mai târziu..
„Calapodul fesului”, poveste din cartea „Covrigi, Covrigi proaspeți” de Aziz Nesin, născut în 1915, umorist turc și autor a peste 100 de cărți.
