joi, noiembrie 21, 2024

Turcia: Coasta Mării Negre, care a costat peste 4,2 de miliarde de dolari, a fost înghițită de ape


Autostrada de coastă a Mării Negre, care a costat peste 4,1 de miliarde de dolari, a fost din nou avariată din cauza furtunii care se desfășoară de zile întregi în nordul Turciei, conform presei turcești.

Creșterea apelor mării după ploile abundente a făcut autostrada inutilizabilă și multe vehicule au rămas blocate în mijlocul valurilor.

În provincia Giresun, valurile de până la patru metri au provocat o explozie după ce au lovit paratrăsnetele. Biroul guvernatorului a anunțat închiderea drumului ca măsură de precauție pentru siguranță.

„A fost un proiect greșit”

Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), condus de Erdogan, a deschis în 2007 drumul care a costat aproximativ 4,2 miliarde de dolari, în ciuda tuturor obiecțiilor venite din partea experților cu privire la problemele tehnice și de mediu. De ani de zile, localnicii au protestat împotriva proiectului.

Autostrada a fost construită prin deteriorarea țărmurilor naturale care au valuri puternice și a suferit multiple prăbușiri de-a lungul anilor. Mai mult, a dus la inundații frecvente, deoarece a obstrucționat canalele naturale de drenaj ale așezărilor din apropiere, provocând victime.

Fostul prim-ministru și Ministru al Transporturilor, Binali Yıldırım, în 2010, a spus: „A fost un proiect greșit, dar a trebuit să-l facem. Pot spune cu ușurință acest lucru acum. S-a cheltuit o sumă serioasă de bani și a trebuit să o ducem la bun sfârșit”.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.