miercuri, noiembrie 20, 2024

Statistic: Erdogan ar pierde în fața opoziției, în cazul unor alegeri

Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP), condus de președintele turc, Recep Erdogan, ar pierde alegerile în fața principalului partid de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP), dacă ar fi avut loc alegeri generale în august, conform Turkish Minutes.

Potrivit unui sondaj public realizat de Eurasia Centrul Public de Cercetare (AKAM), care se bazează pe interviuri față în față realizate în perioada 30 iulie – 8 august în 26 de provincii.

La întrebarea „Pentru ce partid politic ați vota dacă ar avea loc alegeri anticipate?” 29,9% dintre ei au declarat că vor vota pentru principalul partid din opoziție, CHP, în timp ce 28,5% au spus că vor sprijini conducerea AKP.

În timp ce Partidul IYI, un aliat al CHP, ar fi ajuns la 13,3%, aliatul AKP, Partidul Mișcării Naționaliste (MHP), dar și Partidul Democrat al Poporului pro-kurd (HDP) ar fi primit 7,1, respectiv 10,5% din voturi.

La ultimele alegeri generale din iunie 2018, AKP a obținut un vot la nivel național de 42,6 la sută. Cu toate acestea, sondajele publice au arătat tot mai mult că sprijinul public al partidului este în scădere.

Compania de Cercetare ORC a lansat, vineri, un grafic care arată schimbările în sprijinul guvernamental AKP la nivel național în ultimul an. Potrivit cifrelor, partidul a continuat să scadă de la 33,4% la 27,3% într-un an.

Erdogan, a cărui partid AKP este la putere din 2002, a fost ales președinte în 2014 și reales în 2018.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.