sâmbătă, mai 4, 2024

Valul de caniculă dinspre Europa se îndreptă către Turcia


Valul de caniculă, care a afectat Europa cu temperaturi record săptămâna trecută, este pe cale să lovească Turcia, conform Ahval News.

Caniculă se va răspândi în toată ţara până vineri, iar cetățenii turci ar trebui să se pregătească pentru temperaturile ridicate, a declarat meteorologul Orhan Şen.

„Căldura puternică care afectează Europa de câteva zile este de așteptat să continue până marți. Valul de căldură se va extinde în sud-estul Europei miercuri”,afirmă Şen.

Cele mai înalte temperaturi vor fi resimțite în provincia central-sudică, Adana.

Parlamentul turc a ratificat Acordul de la Paris, tratatul internațional obligatoriu privind schimbările climatice, adoptat de 196 de țări, la începutul lunii octombrie a anului trecut, devenind ultimul membru al G20 care a legiferat acordul din 2015.

Opt oameni au fost uciși, iar pădurile de pe coastele Mediteranei și Egee ale Turciei au fost distruse, în timp ce țara a luptat împotriva incendiilor și a inundațiilor masive vara trecută, puse pe seama schimbărilor climatice.

Decese din cauza căldurii

Europa a fost înăbușită de un val de căldură săptămâna trecută, care a provocat sute de morți și incendii devastatoare care au început să se deplaseze spre nord până în weekend, ducând temperaturile la maxime record în Marea Britanie.

Temperaturile extreme care au afectat în principal Portugalia, Spania și Franța în sudul Europei au provocat 510 decese cauzate de căldură în Spania.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.