Casa unei activiste a fost incendiată cu câteva ore înainte ca ea să fie programată să facă o declarație publică pentru a protesta împotriva pisciulturii abuzive practicate cu acceptul statului, conform Duvar English.
Casa activistei de mediu, artista Gökçe Erhan a fost incendiată în provincia Trabzon, de pe malul Mării Negre, cu câteva ore înainte ca ea să facă o declarație publică de protest împotriva pisciculturii abuzive.
„Îmi pot reconstrui casa arsă, dar nu o putem aduce înapoi odată ce pierdem marea”, a spus Erhan într-o conferință de presă pe care a susținut-o în lacrimi.
Pescuitul abuziv de pește din Marea Neagră de către stat va afecta grav veniturile familiilor care își câștigă existența din pescuit, adăugând că va crea și poluare vizuală care va afecta negativ turismul local.
„Peștii mici de mare vor fi amenințați pentru că vor deveni hrană pentru peștii din ferme, ceea ce va amenința cultura locală de hamsii”, a spus Erhan.
Artista deschisese anterior o expoziție de pictură în ulei într-o groapă de gunoi pentru a atrage atenția asupra gestionării proaste a deșeurilor din orașul ei.
Jandarmeria a demarat o anchetă privind incendiere deoarece sursa flăcărilor a rămas nedeterminată, în timp ce artista a spus că a auzit un zgomot din spatele casei înainte de izbucnirea incendiului.