Romanul de mare succes ”Madame Hayat” scris de cunoscutul autor turc, Ahmet Altan a fost conceput în perioada detenției arbitrare la care a fost supus și care a început în 2016. Detenție care avea să ia sfârșit abia în aprilie 2021.
Romanul a fost scris în vremea acestor ani petrecuți în închisoarea de maximă securitate Silivri, situată în vestul Istanbulului. Iar romanul este o magnifică poveste de iubire, dar nu numai.
Cu prilejul acestei apariții editoriale, jurnalistul Marc Semo de la renumita publicație franceză „Le Monde”, un specialist al spațiului est european dar și un bun cunoscător al lumii orientale, i-a trimis câteva întrebări cunoscutului autor turc, scriitor și jurnalist specificând faptul că acesta se află în continuare în așteptarea derulării unui nou proces, după ce anterior fusese condamnat la zece ani de închisoare iar decizia fusese anulată ( fusese acuzat că ar fi susținut tentativa eșuată de lovitură de stat din iulie 2016).
In răspunsurile formulate la întrebările lui Marc Semo, scriitorul vorbește despre romanul său, despre experiența din închisoare și despre statutul scriitorului în vremea ”arbitrariului”, adică situația Turciei contemporane aflată sub autocrație, arbitrariu și apucături dominante dictatoriale.
Marc Semo : ”Evocați ”paradoxul scriitorului”, un om mereu liber chiar aflat îndărătul gratiilor, libertatea de care dispune este de fapt dobândită prin forța imaginației. Este o dovadă a acestui fapt noul dumneavoastră roman ”Madame Hayat”?
Ahmet Altan : Există, în viață, forme de neputință fizică ireductibilă. Închisoarea este una dintre ele. Ești aruncat într-o celulă și ușa se închide după tine. Ești aruncat în afara vieții. Ești exclus și chiar mai mult, umilit de niște oameni fără de credință care îți spus: ”Nu ești nimic, putem să facem cu tine tot ce vrem”.
Din punct de vedere fizic vorbind, nu poți răspunde acestei aruncări în afara vieții, îndepărtării tale de persoanele care îți sun dragi ,umilirii morale pe care o suporți, aceea de a fi închis în cușcă, ca un animal.
Devii prizonierul propriei neputințe. Și totuși cred că neputința nu e niciodată totală, chiar în cele mai groaznice condiții.
Avem această putere de a ne imagina, care rezistă mizeriilor, restricțiilor, închisorii.
Poate că această putere este mai dezvoltată în cazul unui scriitor.
Până la urmă, să transformi ceva imaginar, inexistent într-un ceva real, existent, este chiar treaba scriitorului. E un fel de schizofrenie.
Iată, asta vă salvează în închisoare.
Vreme de cinci ani am trăit prin imaginație ignorând realitatea carcerală care-mi era impusă.
De îndată ce-mi propuneam, mă imaginam ca fiind în afara închisorii. De îndată ce îmi doream, tot prin imaginație invitam să mi se alături pe cei pe care- voiam alături de mine. Asta mi-a permis pe de o parte să rezist în închisoare și să scot trei cărți, toate imaginate din celula mea de prizonier.”
Marc Semo precizează într-o altă întrebare că fratele scriitorului Mehmet, alături de alți universitari au fost închiși în același timp, după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 .De asemenea și tatăl scriitorului, deputat comunist și scriitor a fost încarcerat vreme de jumătate de secol. Jurnalistul francez se întreabă dacă acest fapt, acela de a fi deținut, urmărit, chinuit este cumva un traseu ”obligatoriu ” în lumea turcească contemporană.
Răspunsurile excepționalului Ahmet Altan sunt cuprinse în interviul publicat de Le Monde și destinat cititorilor abonați la publicația franceză din 9 septembrie 2021 .
