Talibanii au luat sub control Afganistanul, pe 15 august, după ce au câștigat teren în timpul retragerii trupelor americane.
Cu o nouă conducere, cetățenii afgani trăiesc sub frică și vor să plec din țară spre locuri mai sigure precum Canada, Suedia sau Austria care au anunțat că primesc un număr limitat de refugiați.
Însă, cum drumul către occident este lung, mulți dintre afgani aleg să se îndrepte către Turcia, la fel cum au făcut sirienii în urmă cu 10 ani.
Astfel, Turcia se așteaptă la un nou exod de emigranți din Afganistan care intră prin granița cu Iran, ceea ce duce la creșterea sentimentului xenofob, la revoltă în stradă, violență și ură față de migranții din zonele de conflict.
Conform unui sondaj făcut de Metropoll, făcut pe 11 august, 2 din 3 turci vor ca granițele țării să fie închise total pentru imigranți și doar 24 la sută sunt de acord ca Turcia să-i primească.
Această mentalitate a putut fi vizibilă și pe 10 august, într-o marți seară, când a izbucnit o luptă de stradă între două grupuri de tineri, migranți sirieni și un grup de localnici turci, din Altindag, în Ankara. În urma atacului, un turc, Emirhan Yalcin, în vârstă de 18 ani, a murit în spital după ce a fost înjunghiat.
Evenimentul a declanșat pe rețelele de socializare un val de xenofobie, ca urmare, două zile mai târziu, sute de oameni au ieșit pe străzile din Altindag.
Numeroase videoclipuri au fost postate pe rețelele de socializare în care puteau fi văzuți cetățenii furioși care vandalizau proprietățile sirienilor și strigau lozinci xenofobe.
Inclusiv pe Twitter, în topuri a fost hastagul: „Nu îi vrem pe afgani”.
Realitatea, caracterizată de marginalizare, ură și violență, cu care se confruntă sirienii și alte minorități din zona de conflict, ar putea spulbera visele cetățenilor afgani care sunt în căutarea unei vieți normale și liniștite.
De ce se tem turcii de un nou val de emigranți?
Multă vreme, guvernul și populația turcă au fost toleranți cu milioanele de refugiați și migranți din țara lor. În ultimii ani, însă, starea de spirit s-a schimbat.
Scăderea valorii lirei, inflația și șomajul în creștere din Turcia,toate acestea agravate de situația pandemică din lume, au fost subiecte care au fost larg discutate chiar și pe plan internațional, schimbând radical viețile turcilor.
Pe lângă toate acestea, Turcia găzduiește în prezent aproape 11 milioane migranți, dintr-o populație de 80 de milioane, aceștia ocupând până la 14 la sută din locuitori. După sirieni, afganii fiind cea mai mare comunitate de migranți din Turcia.
Conducerea de la Ankara a depus eforturi pentru a reduce fluxurile de migrație către Europa, în conformitate cu un acord din 2016 cu Uniunea Europeană, în schimbul a câtorva miliarde de euro în ajutor pentru stabilirea și integrarea refugiaților și migranților în Turcia.
Deși, Turcia nu a trebuit să cheltuie mulți bani pentru a rezolva problema imigranților, cetățenii turci se simt trădați și lipsiți de ajutor în fața problemelor pe care ei deja se confruntă.
Mai ales că mulți oameni de afaceri preferă să angajeze la negru emigranți, profitând de sărăcia mizeră cu care se confruntă. Fapt care oferă încă un argument xenofobilor.
În al doilea rând, economia turcească este mult mai slabă decât era atunci când au început să sosească refugiații. Potrivit Băncii Mondiale, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut de la vârf în 2013 (12.614 dolari) la 9.126 dolari în 2019.
Astfel, furia, supărările și frustrările cetățenilor turci față de situația actuală a țării, irump în orice moment oportun .
Între timp, președintele turc ca să mai calmeze cetățeni turci alarmați a făcut declarații despre un zid de 275 de kilometri la granița cu Iran, care este în construcție și are ca scop principal să oprească refugiații să intre în Turcia.
Turcia zonă tampon, între zona de conflict și Europa
Până la sfârșitul anului 2015, peste 2,5 milioane de refugiați sirieni locuiau în Turcia, iar Turcia cheltuise aproape 8 miliarde de dolari pentru a-i ajuta, cu sprijin internațional limitat.
Independent de problema refugiaților, din motive politice interne, a existat, de asemenea, un îndemn din partea Turciei de a utiliza criza pentru a relansa procesul de aderare la UE și a rezolva problema de lungă durată a liberalizării vizelor.
În acest context, ambele părți au fost obligate să negocieze mai întâi „Planul de acțiune comun UE-Turcia” din 2016.
Conform raportului, Turcia va crește securitatea frontierelor, iar Greciei i s-a promis posibilitatea de a returna migranți în Turcia. Pentru fiecare migrant ilegal întors din Grecia, a fost prevăzută relocarea unui solicitant de azil înregistrat din Turcia, către UE. De asemenea, Turcia va primi două tranșe de 3 miliarde de euro subvenții pentru sprijinirea refugiaților. În cele din urmă, procesul de aderare a Turciei la UE urma să fie revigorat.
Însă, după o perioadă, ambele părți s-au plâns de implementarea tratatului. Liderii UE au fost frustrați de amenințările periodice ale lui Erdoğan de a „deschide granițele” și de a permite refugiaților să între în Europa. Oficialii turci au considerat fondurile extrem de inadecvate și s-au plâns de plata lor lentă.
În iulie 2020, Parlamentul European a autorizat aproape încă o jumătate de miliard de euro, iar în decembrie Consiliul European a promis „să acorde în continuare asistență financiară refugiaților sirieni și comunităților gazdă din Turcia”.
Cu toate acestea, această promisiune trebuie încă negociată intern în UE și cu Turcia.
