duminică, mai 5, 2024

Minister:Se va modifica legea care afectează comerțului între România-Turcia


Ministerul Finanțelor rectifică legea care introduceau costuri nedeductibile pentru companiile care aveau tranzacţii cu firmele din Turcia.

Printr-un comunicat de presă, vineri, ministerul finanțelor a anunțat modificarea noțiunii de jurisdicții necooperante corectând situația actuală a cheltuielilor nedeductibile în tranzacțiile cu Turcia

„Ministerul Finanţelor doreşte să clarifice faptul că, în contextul raportării aranjamentelor transfrontaliere conform Directivei UE 2018/822 (cunoscută sub numele de DAC 6), prin noţiunea de jurisdicţii necooperante se face referire doar la ţările din anexa I a listei UE privind jurisdicţiile necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene“,se arată în comunicat.

Modificarea va viza eliminarea prevederii conform cãreia statele incluse în anexa II, printre care și Turcia, vor fi considerate drept jurisdicții necooperante în scopuri fiscale, mãsurã care vine sã clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacțiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021.

Anunțul vine după vizita delegației Ambasadei Turce din București, împreună cu oameni de afaceri la Ministerul Finanțelor.

Inițial, Codul fiscal condusese la încadrarea cheltuielilor din tranzacțiile cu Turcia ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit, ceea ce afectează firmele cu capital turcesc din România.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.