miercuri, noiembrie 20, 2024

COVID-19: Turcia închide școlile și introduce carantina de seară la nivel național

Turcia a închis școlile și a introdus carantină la nivel național de la ora 20:00 până la 10 dimineața, conform declarațiilor președintelui Recep Tayyip Erdoğan.

După ședință a Cabinetului, Erdoğan a declarat că restaurantele, magazine alimentare, centre comerciale și saloane de coafură vor avea programul de funcționare limitat între orele 10.00 și 20.00.

În ceea ce privește educația, președintele a afirmat că școlile care au fost închise, iar educația va fi stric online.

În timp ce Ministerul Educației se afla în faza finală a planului său de redeschidere completă a școlilor, fără ca infecții majore raportate în rândul studenților, perspectiva generală a agravării crizei COVID-19 a forțat guvernul să revină la educația online.

Președintele a mai spus că interdicția de circulație introdusă anterior pentru persoanele în vârstă de 65 de ani va fi extinsă pentru a include persoanele cu vârste până  în 20 de ani. Aceste două grupuri de vârstă vor putea ieși doar  între orele 10:00- 16:00.

Turcia a ajuns la 421.413 pacienți, în total. În ultimele 24 de ore,  2.688 de pacienți s-au recuperat, ajungând la 359.063, în timp ce numărul morților a crescut cu 103, ajungând la 11.704. Un total de 3.657 pacienți sunt în stare critică. Rata săptămânală de ocupare a paturilor de spital este de 54,7%, conform cifrelor ministerului.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.