duminică, mai 19, 2024

Turcia: Poliția îndeamnă victimele violenței domestice să se întoarcă acasă invocând pandemia COVID-19

Poliția îndeamnă victimele violenței domestice să se întoarcă acasă, pe fondul pandemiei de Covid19, raportează Fundația Purple Roof, cunoscută pentru adăpostirea femeilor, citat de Duvar English.

Potrivit raportului fundației, instituțiile de stat la care apelează femeile pentru a fi protejate împotriva violenței bărbaților nu reprezintă  o soluție, nu crează alternative și chiar își încalcă îndatoririle, îndemnându-le să se întoarcă acasă.

Selime Büyükgöze, voluntar al fundației, a declarat că femeile care suferă din cauza violenței fizice nu pot fi duse la adăpost fără un raport care să indice că au fost bătute, iar autoritățile  le tratează în mod necorespunzător.

„Există două lucruri care permit aceste încălcări. Primul este că lupta împotriva violenței comise împotriva femeilor nu se numără printre principalele probleme de pe ordinea de zi din Turcia. Tocmai din acest motiv, cei care comit violențe știu că, dacă nu respectă legea, nu li se va întâmpla nimic. Al doilea motiv este, fără îndoială, sistemul  dominat de bărbați. ”, a explicat Büyükgöze

Voluntara a explicat că Ministerul Familiilor și Politicilor Sociale nu admite femeile în adăposturi, fără un raport care să indice că au fost bătute, încalcă legea 6284.

Fundația Purple Roof a recomandat o serie de măsuri care trebuie luate pentru a îmbunătăți situația din Turcia, inclusiv creșterea sprijinului social, psihologic și legal și înființarea unui departament de criză în cadrul Centrului de servicii sociale. Acesta a mai spus că linia telefonică ALO 183 ar trebui să funcționeze ca o linie de ajutor de urgență pentru femeile care se confruntă cu violență.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.

18 mai. Genocidul tătarilor. 80 de ani de la „Ziua Neagră” a poporului tătar

Pe 18 mai 1944, dimineață devreme, trupele sovietice de securitate s-au răspândit în toată peninsula Crimeea. Au înconjurat casele și satele tătarilor, adunând întreaga populație de aproape 200.000 de oameni sub amenințarea armei. 

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.