duminică, mai 19, 2024

„CHEIA SPRE ŢARĂ PENTRU REPUBLICA MOLDOVA ŞI VALEA TIMOCULUI”

Proiectul „Cheia spre Ţară pentru Republica Moldova şi Valea Timocului”, care include excursii tematice dedicate ansamblului etno-folcloric „Romaniţa”, va fi derulat, în perioada 5 – 10 august, de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

„Timp de şase zile vor avea loc excursii tematice în Bucureşti şi localităţi din Valea Timocului pentru ansamblul etno-folcloric „Romaniţa”, format din elevi ai Centrului de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo” din Chişinău, promotori ai folclorului românesc, premiaţi în mai multe concursuri internaţionale de profil”, informează Departamentul de Comunicare al Institutului Hurmuzachi.

Proiectul are drept scop familiarizarea celor 23 de elevi basarabeni cu tradiţiile şi elementele de folclor românesc şi obiectivele turistice istorice încărcate de spiritualitate românească din Timoc, dar şi din stânga Prutului, în vederea recuperării şi menţinerii vii a memoriei istorice şi a conştientizării apartenenţei la neamul românesc.

Potrivit sursei citate, în acelaşi context, ansamblul „Romaniţa” va susţine, pe 9 august, în satul Bucea de lângă oraşul Bor din Timoc, un spectacol folcloric în cadrul Festivalului de jocuri şi dansuri populare, prilejuit de sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Pantelimon. Totodată, ansamblul va vizita parohii din Timoc şi castre romane şi va avea întrevederi cu lideri ai comunităţii de români din zonă.

„Cheia spre Ţară pentru Republica Moldova şi Valea Timocului” este un proiect organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova şi cu Asociaţia pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.

18 mai. Genocidul tătarilor. 80 de ani de la „Ziua Neagră” a poporului tătar

Pe 18 mai 1944, dimineață devreme, trupele sovietice de securitate s-au răspândit în toată peninsula Crimeea. Au înconjurat casele și satele tătarilor, adunând întreaga populație de aproape 200.000 de oameni sub amenințarea armei.