miercuri, septembrie 2, 2026

FORŢE ONU, DIN NOU PE ÎNĂLŢIMILE GOLAN

Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Naţiunilor Unite a confirmat vineri că forţele internaţionale de menţinere a păcii au revenit după şase ani la frontiera dintre Siria şi teritoriile ocupate de Israel pe înălţimile Golan, transmite DPA.

Farhan Haq a declarat că UNDOF (United Nations Disengagement Observer Force – forţa ONU de observatori ai dezangajării) „implementează o revenire treptată în zonă” şi că obiectivul final este „revenirea completă, dacă permit condiţiile”.

Potrivit purtătorului de cuvânt, una din priorităţile „căştilor albastre” este redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Quneitra. Forţele guvernamentale siriene, sprijinite de Rusia, au restabilit recent controlul regimului de la Damasc asupra provinciei cu acelaşi nume din sud-vestul Siriei.

UNDOF a patrulat în regiune din 1974, când a fost instituită o zonă tampon între Siria şi Israel, după războiul israeliano-arab din 1973, şi până în 2012, când rebelii sirieni au preluat controlul în zonă.

Rusia anunţase joi că misiunile de patrulare ale forţei ONU au fost reluate, cu însoţitori din poliţia militară rusă. Haq a precizat că desfăşurarea de forţe ruseşti este „separată şi distinctă” de cea a UNDOF.  https://syria.liveuamap.com/en/2018/2-august-south-syria-un-preparing-its-redeployment-in-quneitra

Cultura devine un lux pentru locuitorii Istanbulului

Creșterea costului vieții îi determină pe tot mai mulți locuitori ai Istanbulului să renunțe la activitățile culturale și de divertisment.

Osman Kavala cere Turciei să îl elibereze după decizia CEDO

Omul de afaceri și filantropul turc, Osman Kavala, aflat în închisoare, cere autorităților de la Ankara să respecte decizia recentă a Curții Europene...