duminică, noiembrie 17, 2024

LA 9 MAI ESTE CELEBRATĂ ZIUA EUROPEI

La această dată, în 1950, la 5 ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat.

Acest gest politic este piatra de temelie a Uniunii Europene.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM). Atât Tratatul de la Roma, cât şi Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

foto 2 Jean Monnet si Robert Schuman
Robert Schuman (1886-1963) si Jean Monnet (1988-1979), cei care au pus piatra de temelie a ceea ce avea să devină Uniunea Europeană.

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia.

Robert Schuman (1886-1963) a fost ministru de finanţe, apoi prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor externe în perioada 1948-1952 şi din nou ministru de finanţe în perioada 1955-1956. Între 1958 şi 1960, a fost preşedinte al Parlamentului European.Jean  Monnet (n. 9 noiembrie 1888 – d. 16 martie 1979) este considerat arhitectul Unității Europene.

Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE).Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.

foto 3 concert-de-ziua-europei-la-bucuresti-131
În 2018, ca şi în anii trecuţi, pentru a sărbători Ziua Europei, instituţiile UE îşi deschid porţile în zilele de 5 mai (Bruxelles), 5 şi 9 mai (Luxemburg) şi 10 iunie (Strasbourg).

Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii înființării CECO în 1950. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor.

În cadrul Consiliului European de la Milano, din 1985, s-a luat decizia ca serbarea Zilei Europei să aibă loc în fiecare an la 9 mai.

De asemenea, sunt organizate cu acest prilej, de către birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume, diverse activităţi şi evenimente. Cetăţenii, de la cei mai mici până la cei mai mari, sunt invitaţi să participe la vizite, dezbateri, concerte şi alte evenimente, potrivit europa.eu.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.