Un student în anul IV la Facultatea de Mecanică şi Management Industrial din cadrul Universităţii Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI), Alexandru Pălii, originar din Botoşani, a reuşit să îşi impresioneze profesorii atunci când i-a anunţat că a construit o mână bionică.
Alexandru Pălii a declarat pentru AGERPRES că secretul inovaţiei sale constă într-un amalgam de pasiune şi cunoştinţe acumulate în timpul anilor de studenţiei, dar şi în studiul individual.
„Am vrut să fac ceva diferit faţă de restul colegilor şi aşa m-am gândit să fac o variantă de proteză. De aproximativ 5 – 6 luni mă documentez despre proteze. E vorba de mecanică, electronică şi programare. Practic, un pachet întreg. În momentul de faţă mâna bionică nu este foarte utilă, dar se poate îmbunătăţi. Ar trebui schimbat mecanismul un pic, să reduc din greutate şi ar fi relativ bună. Deocamdată e un prototip, o proteză mioelectrică, are un senzor care preia impulsurile de pe suprafaţa pielii, le converteşte în valori numerice, după care programul interpretează acele valori în diferite mişcări. Ideea principală a fost de a realiza un prototip de proteză cât de cât ieftin pentru a ajuta persoanele care şi-au pierdut mâinile”, explică Alexandru Pălii.
„Nu credeam că poate ajunge aici. Trebuie spus că întregul proiect a fost realizat de el, plecând de la zero, plecând de la proiect, realizând apoi virtual mâna într-un program, cu ajutorul cadrelor didactice de aici, din departamentul de maşini unelte de la facultatea de construcţii şi management industrial, am reuşit să printăm 3D părţi componente. A finalizat acest proiect şi mi l-a arătat, cu o seară înainte de a fi prezentat la un telejurnal de seară un produs similar realizat la o universitate din Statele Unite. Fără să ştie de realizarea colegilor de peste Ocean, Alex a venit şi mi-a prezentat această mână bionică care e realizată doar de el singur, însă la costuri mult mai mici decât în SUA”, a declarat Cătălin Dumitraş, decan la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial din cadrul TUIAŞI.
Alex Pălii este încurajat de profesorii săi să îşi extindă proiectul, să confecţioneze o carcasă plecând de la măsurători făcute pe om, care apoi cu ajutorul unor hamuri speciale va fi ataşată la o mână amputată. Mişcarea va fi culeasă de la muşchii existenţi sau de la picior cu ajutorul senzorilor.