marți, mai 7, 2024

TURCİA: NOUĂ STUDENŢİ, ARESTAŢİ PENTRU PROTESTE ÎMPOTRİVA OPERAŢİUNİİ MİLİTARE ÎN AFRİN

Un tribunal din Istanbul a dispus arestarea a nouă studenţi ai Universităţii Bogazici, cel mai bine cotată din Turcia, în urma protestelor desfăşurate în luna martie împotriva intervenţiei militare turce în provincia Afrin din nordul Siriei, transmite miercuri dpa, preluând o ştire a agenţiei Anadolu.

Studenţii, care vor rămâne în arest preventiv, sunt acuzaţi de răspândire de propagandă în favoarea unei organizaţii teroriste şi de ‘tentativă de discreditare a statului’, indică Anadolu.

Un grup de studenţi ai Universităţii Bogazici din Istanbul a organizat luna trecută un marş de susţinere a ofensivei turce împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a poporului (YPG) în Afrin.

Un grup rival a iniţiat un protest, purtând bannere în care denunţau războiul, calificat drept un ‘masacru’.

Protestele în favoarea păcii l-au înfuriat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care denunţase anterior şi alte organizaţii, printre care Asociaţia Medicală Turcă (TMA), numindu-i pe cei din conducerea acesteia ‘iubitori de terorişti’, ‘nebuni’ şi susţinători ai imperialismului.

‘Nu le vom da acestor tineri terorişti dreptul să studieze în aceste universităţi. Îi vom găsi pe aceşti studenţi terorişti cu ajutorul camerelor de supraveghere şi vom face ceea ce este necesar’, a declarat Erdogan luna trecută.

Poliţia a reţinut 15 studenţi în campusul Bogazici din Istanbul. Şase dintre ei au fost eliberaţi ulterior sub control judiciar, dar urmează să fie trimişi în judecată.

Sute de persoane au fost arestate în Turcia din cauza postărilor de protest pe reţelele sociale faţă de ofensiva militară turcă lansată în provincia siriană Afrin la 20 ianuarie.


 

 

 

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.