Un discurs emoţionant a rostit Preşedintele Franţei în Omagiu naţional adus lui Arnaud Beltrame, locotenent-colonelul de jandarmerie ucis de un jihadist după ce s-a oferit voluntar să ia locul unei femei ostatice în timpul atacului care a avut loc vineri asupra unui supermarket din sud-vestul Franţei.
El întruchipează ‘spiritul de rezistenţă francez’, a declarat preşedintele Emmanuel Macron la ceremonie de omagiere( Coirs des Invalides).
‘El se alătură cortegiului valoros al eroilor pe care îi preţuiam’, a afirmat şeful statului francez, adăugând că ‘amintirea sa va dăinui’.
‘Ne luptăm nu numai cu organizaţiile teroriste, armatele DAECH (Statul Islamic – n.r.), imamii urii şi ai morţii. Ne luptăm de asemenea cu islamul subteran (…) care îndoctrinează şi corupe zi de zi pe teritoriul nostru’, a declarat Emmanuel Macron, într-o alocuţiune solemnă rostită în curtea din faţa Domului Invalizilor de la Paris, unde se află şi mormântul împăratului Napoleon.
Denunţând acest ‘inamic insidios care cere fiecărui cetăţean să dea dovadă de vigilenţă şi civism’, preşedintele francez a acuzat ‘obscurantismul barbar’.
Acesta din urmă ‘neagă valoarea pe care noi o dăm vieţii, valoarea negată de teroristul de la Trebes’, în sud-vestul Franţei unde au avut loc atacurile de vineri, însă de asemenea ‘valoarea negată de cel care a ucis-o pe Mireille Knoll, care a asasinat o femeie nevinovată şi vulnerabilă pentru că era evreică şi care a profanat astfel valorile noastre sacre şi memoria noastră’, a afirmat şeful statului, referindu-se la femeia în vârstă de 85 de ani, supravieţuitoare a Holocaustului, care a fost găsită vineri seara parţial carbonizată în apartamentul său din Paris.