Comisia Europeană (CE) şi preşedintele ei, Jean-Claude Juncker, doresc ridicarea MCV-ului în privinţa României, în contextul în care ţara noastră va trebui să aibă o poziţie de putere în negocierea Brexit-ului cu Marea Britanie, din 2019, când va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului UE, a declarat, sâmbătă, la Galaţi, europarlamentarul Norica Nicolai (ALDE).
Totodată, ea a anunţat că a solicitat la Bruxelles, împreună cu europarlamentarul Mircea Diaconu, organizarea unei dezbateri pe tema conduitei CE în raport cu statele membre privind mecanismele Justiţiei.
”Vă pot spune că actuala Comisie Europeană şi preşedintele Junker îşi doresc ridicarea MCV pentru că rolul României, în 2019, este foarte important, pentru că la masa negocierilor pe Brexit vor sta CE, Marea Britanie şi preşedinţia rotativă. Or, să ai o ţară cu o astfel de etichetare, de corupţie, îşi creează dificultăţi în negociere şi nu este deloc uşor să negociezi cu Marea Britanie, care ştiţi cât de vehement se opune pe anumite capitole pe care noi le dorim să fie corect reglementate – libera circulaţie a persoanelor şi piaţa unică în care România are mari interese şi din care cred că vom ieşi uşor şifonaţi, pentru că noi avem un excendent de balanţă comercială cu Marea Britanie de un milliard de euro şi nu e uşor să pierdem acest avantaj competitiv la exportul produselor româneşti pe piaţa britanică. Deci Comisia Europeană îşi doreşte ridicarea acestui mecanism şi noi vom presa, ca să avem o dezbatere finală în Parlamentul European, eu şi cu Mircea Diaconu am cerut asta – vrem o dezbatere pe conduita Comisiei şi pe relaţiile cu statele membre pe mecanismele din Justiţie”, a arătat Norica Nicolai.