marți, mai 7, 2024

Preşedintele Franţei despre reconstrucţia în Orientul Mijlociu,după înfrângerea forţelor Statului Islamic (Daesh)

Organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI) în Irak şi Siria este ‘înfrântă aproape în totalitate’, victoria militară va interveni ‘în următoarele săptămâni’, iar prioritatea este acum reconstrucţia, a declarat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, informează AFP.

Foto 3 870x489_maxnewsfrthree912300‘Astăzi, datorită eforturilor tuturor naţiunilor implicate, organizaţia militară Daesh (acronim arab al SI) în Levant este învinsă aproape în totalitate. Sunt încrezător că în următoarele săptămâni vom ajunge la această victorie militară pe teren’, a declarat Macron în timpul urărilor sale pentru forţele armate franceze din Toulon (sud-est).

‘Vreau acum să ne angajăm în mod hotărât în stabilizarea, reconstrucţia şi ajutorul acordat populaţiilor (din Orientul Mijlociu), împreună cu partenerii noştri’, a adăugat Macron.

‘Nu va fi sfârşitul acestei lupte, însă ne vom adapta dispozitivul naţional în funcţie de situaţia operaţională în cursul acestui an’, a subliniat preşedintele francez, în condiţiile în care circa 1.200 de militari francezi participă la eforturile coaliţiei internaţionale condusă de SUA în Levant.

Foto 2 Tillerson_testimony_ap_img
Secretarul de stat american Rex Tillerson a anunţat că armata americană va rămâne în Siria până când gruparea SI va fi total învinsă, dar şi pentru a contracara influenţa iraniană şi, în cele din urmă, pentru a ajuta la înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad.

Misiunea militară va continua să aibă ca obiectiv prioritar ‘ca SI să nu reapară’, a spus Tillerson. ‘SI are în prezent un picior în groapă şi, menţinând o prezenţă americană în Siria, el va avea în curând două’.

http://www.lalibre.be/actu/international/macron-croit-en-une-victoire-contre-l-ei-au-levant-dans-les-prochaines-semaines-5a61d441cd7083db8ba4a338

https://www.francebleu.fr/infos/politique/emmanuel-macron-a-toulon-ce-vendredi-pour-les-voeux-aux-armees-1516300122


 

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.