joi, decembrie 18, 2025

Un mesaj de alertă lansat de la vârful ONU

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat duminica „un mesaj de alerta, o alerta rosie” cu privire la pericolele care vor ameninta lumea in 2018 si a facut un apel la unitate pentru a depasi aceste pericole, transmite AFP.

„Dupa ce am preluat aceasta functie, acum un an, am lansat un apel pentru un 2017 al pacii. Din nefericire, ceea ce a urmat a fost radical opus. Conflictele s-au acutizat si au aparut si noi pericole. Peste tot in lume nu s-au mai inregistrat temeri atat de puternice legate de armele nucleare de la sfarsitul Razboiului Rece”, a sustinut secretarul general al ONU, facand trimitere la criza nord-coreeana.

„Schimbarile climatice sunt mai rapide decat noi” iar „inegalitatile sunt inca puternice”, producandu-se „incalcari grave ale Drepturilor Omului”, a continuat fostul premier portughez, facand trimitere la sustinerea din ce in ce mai ampla de care se bucura curentele nationaliste si xenofobe.

„Putem rezolva aceste conflicte, putem trece peste ura si ne putem proteja valorile comune. Insa trebuie sa fim uniti pentru a reusi. Unitatea este drumul pe care trebuie sa mergem si viitorul nostru depinde de aceasta”, a mai adaugat Antonio Guterres care a lansat si un apel la adresa liderilor politici ai lumii, indemnandu-i sa „reconstruiasca increderea adunandu-i pe oameni in jurul unor obiective comune”.

 

 

Procese în masă: Turcia deschide o sală de judecată uriașă în penitenciar

Turcia a inaugurat o nouă sală de judecată în incinta complexului penitenciar Marmara, un spațiu conceput să găzduiască procese cu sute de inculpați simultan, pe fondul...

11 ani de detenție și un dosar controversat: cazul jurnalistului Hidayet Karaca

Fostul jurnalist și executiv media Hidayet Karaca a împlinit 11 ani de detenție în închisoare, fiind încarcerat de autoritățile turce pentru presupuse legături cu mișcarea...