joi, martie 30, 2023

În debutul manifestărilor ce vor celebra Centenarul Marii Uniri

Un tricolor românesc, cu o lungime de 100 de metri, a fost întins duminică de la un mal la altul al Prutului de-a lungul unui pod feroviar, în prezent dezafectat, care face legătura între localitatea vasluiană Fălciu şi oraşul Cantemir din Republica Moldova, dând start astfel seriei de manifestaţii care vor celebra Centenarul Marii Uniri, relatează Radio Chişinău.

La această manifestaţie au luat parte mulţimi de oameni de o parte şi de alta a Prutului. „România n-a avut graniţă la Prut!”, „Unire”, „Unitate naţională”, „Jos hotarul de la Prut!”, „Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!” sunt câteva dintre mesajele scandate de participanţi, conform InfoPrut.

„Desfăşurarea tricolorului peste Prut va fi urmată de alte evenimente prin care vom atrage atenţia asupra necesităţii reîntregirii ţării prin unirea României cu Republica Moldova. Solicităm autorităţilor centrale şi judeţene refacerea podului de la Fălciu atât de necesar economiei locale. Vrem să trecem Prutul şi ca să ne comemorăm ostaşii căzuţi la Ţiganca’, a declarat George Simion, preşedintele „Acţiunii 2012”, organizaţie membră a Alianţei pentru Centenar.

Manifestanţii au sărbătorit Revelionul 2018 la Casa de Cultura din Fălciu, cu un spectacol de artificii în aer liber, recitaluri folclorice şi o masă tradiţională.

Evenimentul, organizat de Alianţa pentru Centenar, care reuneşte peste 130 de asociaţii civice sub mesajul unionist „Basarabia e România”, în parteneriat cu Primăria comunei Fălciu, este primul din seria de acţiuni care vor marca împlinirea unui secol de la Marea Unire a românilor între graniţele unui stat naţional suveran, precizează InfoPrut.

Preluare Antena 3https://www.antena3.ro/actualitate/tricolorul-romanesc-a-unit-malurile-prutului-foto-si-video-448764.html

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.

Turcia: 140.000 de dolari amendă pentru WhatsApp și Meta pentru că nu a numit o persoană de contact locală

Autoritatea Turcia pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (KVKK) a impus o amendă de 2.650.000 de lire (aproximativ 140.000 dolari) pe WhatsApp și Meta pentru că nu s-a înregistrat la Sistemul de Informații al Registrului Operatorilor de Date (VERBIS), conform presei turce.

Eurostat: 145% mai mulți turci au solicitat azil în UE în 2022

Potrivit Eurostat, în 49.720 de turci au căutat adăpost în țările europene în 2022, comparativ cu anul 2021, când 20.315 cetățeni turci au solicitat azil.

Faimosul fotbalist, Mesut Özil se retrage din sport. Presa speculează că va fi parlament în partidul lui Erdogan

Fotbalistul turco-german, Mesut Özil și-a anunțat, miercuri, retragerea la vârsta de 34 de ani, iar presa turcă speculează cu privire la posibila sa numire în parlament din partea partidului lui Erdogan.

Salvator din Craiova povestește despre experiența din Hatay: „Am văzut imagini de nedescris.”

O echipă formată din opt oameni şi şase câini din Dolj, a participat la salvarea victimelor cutremurului din Hatay, Turcia, la scurt...

Turcii nu l-au ascultat pe Erdogan! Rata fertilității a scăzut cel mai mult din Europa

În ultimii 20 de ani, s-a înregistrat o creștere cu 7% a ratei totale de fertilitate în Europa, țara cu cea mai mare rată totală de fertilitate din Europa în 2021 a fost Franța cu 1,84.