vineri, aprilie 19, 2024

Pledoarie pentru o comunitate solidară. (Cancelarul Angela Merkel, discurs de Anul Nou)

A insistat asupra întăririi coeziunii la nivelul Uniunii Europene, care va fi ‘problema decisivă’ în anii următori, potrivit textului unei alocuţiuni pe care cancelarul german o va rosti cu prilejul încheierii anului, relatează duminică AFP. ‘Un număr de 27 de state din Europa trebuie încurajate mai mult ca niciodată să formeze o comunitate solidară.

Aceasta va fi problema decisivă a anilor următori’, a declarat cancelarul german al cărui discurs difuzat duminică seara la televiziune.’Pentru noi europenii problema va fi să ne reprezentăm valorile într-o manieră solidară şi cu încredere atât în interior cât şi în afară’, a spus cancelarul german în contextul în care ieşirea din UE a Regatului Unit şi divergenţele profunde dintre ţări, în special în ceea ce priveşte primirea refugiaţilor, au zdruncinat fundaţiile edificiului european. Şi mai este o chestiune de a garanta o Europă puternică din punct de vedere economic şi dreaptă, capabilă de asemenea ‘să-şi apere în mod consecvent graniţele externe precum şi securitatea cetăţenilor săi’, se arată în documentul citat.

Viitorul Germaniei este ‘legat într-un mod indisociabil de viitorul Europei’, a subliniat cancelarul german, amintind că Berlinul şi Parisul au vrut să colaboreze pentru a pregăti mai bine Europa în faţa provocările viitorului.

Dezbaterile sunt deja foarte tensionate în aceste ţări. Cele din nord, cum sunt Germania şi Olanda, sunt reticente în a adopta politici de partajare a riscurilor, faţă de cele din sud, ca Franţa, Italia sau Spania, a căror politică bugetară o consideră prea lejeră. La trei luni după alegerile parlamentare din care a ieşit victorioasă dar slăbită, Angela Merkel s-a angajat, de asemenea, să lucreze la formarea ‘rapidă a unui guvern stabil’, adică deţinerea unei majorităţi în Camera Deputaţilor.

‘Pentru că lumea nu ne aşteaptă. Acum trebuie să creăm condiţiile care vor permite Germaniei să meargă bine în 10, 15 ani’, a menţionat cancelarul german, la putere de 12 ani. După eşecul discuţiilor cu ecologiştii şi liberalii, conservatorii se vor reuni la începutul lunii ianuarie pentru discuţii preliminarii care se anunţă complicate cu social-democraţii. Chiar dacă ajung la un acord, formarea unui nou executiv nu este aşteptată înainte de sfârşitul lunii martie.

 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume.