Oglinzi spațiale și aspirarea CO2-ului, printre tehnicile avute în vedere pentru „reorchestrarea” climei.
Oglinzi spațiale care reflectă razele solare și aspirarea dioxidului de carbon (CO2) din atmosferă se numără printre scenariile de geoinginerie studiate în prezent de oamenii de știință pentru a limita încălzirea globală
Aceste tehnici de manipulare a climei, mult timp ignorate din cauza riscurilor pe care le implică, au început să câștige tot mai mult teren în dezbaterile actuale. Reducerea gazelor cu efect de seră rămâne acțiunea prioritară, dar întârzierile de o încălzire devastatoare.
Soluțiile de geoinginerie se împart în două categorii: moderarea impactului avut de Soare — obiectiv în continuare foarte controversat — și captarea gazelor cu efect de seră.
Controlarea radiației solare
Scopul este simplu: retrimiterea unei părți din raze înapoi în spațiu, pentru a scădea căldura ce ajunge pe Terra venind de la Soare.
O metodă ar fi plasarea pe orbită a unor oglinzi uriașe, capabile să devieze o parte din radiația solară.
O altă metodă, care se inspiră din impactul avut de cenușa vulcanică asupra temperaturii mondiale: injectarea unor particule minuscule reflectorizante în atmosferă. Experimente de acest tip sunt programate în statul american Arizona începând cu toamna anului 2018.
Alți cercetători încearcă să modifice norii: accentuându-le culoarea albă pentru a reflecta razele solare sau subțiind norii de tip cirrus, care absorb mai multă căldură decât cantitatea de căldură respinsă.
O problemă majoră a tuturor acestor tehnici: ele nu schimbă cu nimic concentrațiile de CO2 din atmosferă, care, nu doar că determină o creștere a temperaturii, dar acidifică până la niveluri periculoase oceanele și modifică regimul pluvial. Experții avertizează, de asemenea, în legătură cu posibilitatea apariției unui „șoc terminal”: o încălzire bruscă, dacă sistemele create nu vor mai funcționa.
Fertilizarea oceanului
Plante oceanice microscopice — fitoplanctonul — captează CO2-ul, ducându-l pe fundul oceanului atunci când mor. Expansiunea lor este limitată din cauza lipsei fierului, dar anumite experimente au arătat că introducerea unei pudre de sulfat de fier în apa mării poate să stimuleze crearea unor colonii noi.
Însă și în acest caz cercetătorii anticipează efecte secundare adverse. De exemplu, o mortalitate mare a planctonului ar epuiza oxigenul, generând astfel apariția unor zone uriașe lipsite de viață.
Recurgerea la mangal
Mangalul, denumit și „cărbune bio”, este produs pe bază de resturi de lemn, reziduuri forestiere și coji de nucă. Folosit pentru reabilitarea solurilor, el poate și să stocheze CO2.
Însă nu este sigur că această tehnică poate fi aplicată pe scară largă și nici că acest compus este suficient de stabil.
Dezvoltarea unor „BECCS”
„BECCS” (Bioenergie cu captare și stocare de carbon) reprezintă o combinație între un proces natural și înaltele tehnologii.
Întâi se plantează porumb, trestie de zahăr și orice fel de plante reprezentând biocarburant de a doua generație. Crescând, plantele absorb CO2. Apoi se captează CO2-ul atunci când aceste plante sunt transformate în energie. Rezultatul net reprezintă un „bilanț carbon negativ”, fapt denumit de oamenii de știință cu ajutorul sintagmei „emisii negative”.
Aproape toate modelele climatice care preconizează o încălzire limitată la 2°C — obiectivul fixat de comunitatea internațională — acordă un rol-cheie acestor BECCS.
Dar, potrivit unor studii, ar trebui să se consacre 40% din terenurile arabile acestor biocarburanți.
Captarea directă a CO2-ului
Experimentele au arătat că este posibil să se aspire CO2-ul, pentru a-l transforma în granule sau pentru a-l stoca sub pământ.
O companie canadiană, susținută de Bill Gates, a lansat în 2015 o uzină pilot. Un alt proiect de acest tip urmează să fie prezentat în această săptămână în Islanda.
Însă pentru moment această tehnologie are un cost prohibitiv.
Reîmpăduriri masive
Concentrația de CO2 din atmosferă trebui neapărat să fie redusă considerabil. Însă, în prezent, milioane de hectare de păduri tropicale continuă să dispară în fiecare an, pe măsură ce din ce în ce mai multe terenuri sunt dedicate agriculturii.