Peste 100 de specialiști au participat la Simpozionul Național de Psihiatrie cu participare Internațională „112 Socola!” Psyche înseamnă viață, eveniment care face parte din cadrul manifestărilor științifice organizate în cadrul Zilelor Institutului de Psihiatrie Socola.
Directorul Institutului de Psihiatrie Socola, Gabriel Oprișanu, a declarat că anul acesta se aniversează 112 ani de activitate neîntreruptă, motiv pentru care manifestările prilejuite de Zilele Institutului vor avea două componente: Simpozionul Național de Psihiatrie cu participare Internațională „112 Socola!” Psyche înseamnă viață și workshop-ul „Colaborarea structurii de management al calității cu celelalte structuri ale spitalului românesc”.
Conform acestuia, la rândul său, Simpozionul „112 Socola!” va avea trei secțiuni: una dedicată specialiștilor în psihiatrie, o alta dedicată psihologilor și o a treia secțiune dedicată cadrelor medii din domeniul psihiatriei.
„Zilele Institutului de Psihiatrie reprezintă o manifestare de tradiție, care se desfășoară în fiecare toamnă și în cadrul căreia vor avea loc manifestări științifice, dezbateri, prezentări ale unor lucrări de specialitate și sesiuni de comunicări la care vor participa specialiști din toată țara, precum și din străinătate. De asemenea, vom organiza și un workshop despre colaborarea structurii de management al calității cu celelalte structuri ale spitalului românesc”, a declarat Ovidiu Gabriel Oprișanu.
El a adăugat că în cadrul evenimentului vor fi discutate teme ce vizează care sunt urgențele psihiatrice, amploarea pe care o pot lua, care sunt riscurile comportamentale.
„Tema propusă, cea a urgențelor în psihiatrie, se reliefează ca o necesitate în practica actuală interdisciplinară. Actualizarea cunoștințelor de patologie și terapeutică psihiatrică, alături de coordonatele și rigorile impuse de etică și drepturile omului, se vor regăsi, de asemenea, printre subiectele propuse pentru dezbatere”, a declarat prof.univ.dr. Roxana Chiriță, organizator al simpozionului și director medical al Institutului de Psihiatrie Socola Iași.