sâmbătă, mai 4, 2024

Posibile înlesniri pentru posesorii terenurilor agricole lucrate

Terenurile agricole lucrate se vor scuti de la plata impozitului local, iar cele nelucrate timp de doi ani consecutiv ar putea avea un impozit de până la 100 de lei/hectar, se arată într-un proiect de ordonanță publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

‘Se vor scuti de la plata impozitului pe teren terenurile agricole lucrate, iar pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv, consiliul local poate majora impozitul pe teren cu până la 100 lei/ha, începând cu al treilea an, în condițiile stabilite prin hotărâre a consiliului local’, se arată în nota de fundamentare.

Potrivit acestuia, nu se va datora impozitul pe mijloacele de transport pentru mijloacele de transport agricole de tipul tractoarelor, utilajelor agricole și altor mijloace de transport agricole, utilizate efectiv în domeniul agricol, deținute de persoanele fizice autorizate care obțin venituri din activitatea agricolă, precum și de persoanele juridice care îndeplinesc anumite condiții.

Conform sursei citate, agricultura și dezvoltarea satului românesc reprezintă o prioritate absolută în programul de guvernare. Prin noile politici agricole, sectorul agricol trebuie să devină un motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.