România păstrează, în prezent, „un sistem național integrat de intervenții în situații de urgență care a dovedit că este eficient”, în contextul în care, în multe țări din Uniunea Europeană, aceste servicii sunt privatizate, a declarat miercuri, la evenimentul „Defence and Dialogue in Eastern Europe”, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat. El a vorbit în cadrul panel-ului care a abordat relația dintre NATO și UE. În context, el a menționat că autoritățile române au apelat la aeronavele NATO pentru a transporta în străinătate răniți în incendiul de la clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.
„Când am avut incendiul, am avut mulți pacienți ce trebuiau transportați în Marea Britanie și Norvegia, iar distanța era prea mare, 4-5 ore de zbor. Cei din Armată au sugerat să apelăm la capabilitățile NATO”, a spus Arafat.
El a vorbit și de riscurile privatizării serviciilor de urgență, în contextul în care acest lucru se întâmplă în țări ale Uniunii Europene.
„Nu trebuie să uităm ONG-urile și sectorul privat, sunt importante și pentru NATO și pentru UE. Un lucru trebuie să înțelegem — că o mare parte din infrastructura critică este în mâinile sectorului privat — energia, gazul. Și astfel, sectorul privat trebuie să înțeleagă cum să fie rezilient. Dacă nu dau dovadă de reziliență, populația va fi fără apă, fără electricitate în timpul unor urgențe majore. Dacă acum 20 de ani aceste aspecte erau în mâinile guvernelor, acum nu mai sunt, e cazul multor țări”, a detaliat el.
De asemenea, Arafat a apreciat că înlocuirea sectorului de urgențe public cu cel privat este „un aspect față de care trebuie să fim foarte atenți în România”.
„Fiecare serviciu este pus pe masa competiției, iar asta a dus, în multe țări, la pierderea serviciilor de urgență. Așa că, în România spunem că acesta nu este un serviciu, este o misiune a statului și astfel nu o să facem o licitație pentru asta. Este o presiune enormă în ceea ce privește împărțirea serviciului de urgențe în bucățele pentru sectorul privat”, a adăugat Raed Arafat.
Arafat a făcut o comparație cu domeniul apărării. „E ca și cum ai împărți armata în bucăți și ai pune la licitație cine se ocupă de Marină, cine se ocupă de alte domenii. Lucrurile nu funcționează așa”, a subliniat șeful DSU.
„În România pot spune că, în acest moment, suntem mândri că păstrăm un sistem național integrat de intervenții în situații de urgență care a dovedit că este eficient”, și-a încheiat Arafat intervenția.
Evenimentul „Defence and Dialogue in Eastern Europe”, organizat la București în perioada 31 iulie — 5 august de EAD Society, aduce în discuție provocările de securitate actuale la adresa României și a țărilor membre NATO.