joi, mai 2, 2024

Cosmosul şi secretele lui investigate de Observatorul Arecibo din Porto Rico

Astronomii americani au detectat o serie de semnale radio „ciudate”, a căror natură este necunoscută și care provin de la una dintre cele mai apropiate stele față de Terra, aflată la o distanță de doar 11 ani-lumină, informează AFP. Acele emisii „foarte ciudate” par unice pentru o stea din categoria „piticelor roșii”, au dezvăluit cercetătorii de la Observatorul Arecibo din Porto Rico pe un blog, subliniind că monitorizarea stelelor asemănătoare aflate în vecinătate nu a permis captarea unor semnale similare.

  "Am înțeles că acele semnale erau stranii în intervalul de 10 minute în care le-am captat", a dezvăluit Abel Mendez, directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universității Porto Rico din Arecibo.
„Am înțeles că acele semnale erau stranii în intervalul de 10 minute în care le-am captat”, a dezvăluit Abel Mendez, directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universității Porto Rico din Arecibo.

În aprilie și mai, astronomii americani au înregistrat semnale provenind de la mai multe stele din aceeași regiune, inclusiv de la Gliese 436, Ross 128, Wolf 359 și HD 95735.

După ce au analizat datele, ei au constatat că steaua Ross 128 a emis o serie de semnale radio „ciudate”.  „Am înțeles că acele semnale erau stranii în intervalul de 10 minute în care le-am captat”, a dezvăluit Abel Mendez, directorul Planetary Habitability Laboratory din cadrul Universității Porto Rico din Arecibo, adăugând că originea lor este necunoscută.

„Credem că aceste semnale nu sunt interferențe radio, deoarece sunt unice, provin doar de la Ross 128, și monitorizările altor stele apropiate, înainte și după captarea acestor emisii, nu au arătat nimic asemănător”

 

„Nu cunoaștem originea acestor semnale, dar există trei posibile explicații principale”, a continuat astronomul.

Ar putea fi vorba despre o erupție de tip solar, emisii provenind de la un alt obiect cosmic din câmpul de observare asociat stelei Ross 128 sau pur și simplu explozia unui satelit al stelei, care circula prin spațiu pe o orbită foarte îndepărtată.

Astronomul a subliniat, cu o ușoară doză de ironie, că „ipoteza unei emisii provenind de la o civilizație extraterestră se află la mare distanță în spatele multor alte explicații posibile”.

Astronomii americani au efectuat noi monitorizări ale stelei cu instrumentele de la Observatorul Arecibo.
Astronomii americani au efectuat noi monitorizări ale stelei cu instrumentele de la Observatorul Arecibo.

Duminică seară, astronomii americani au efectuat noi monitorizări ale stelei cu instrumentele de la Observatorul Arecibo. Cercetătorii de la SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din Berkeley, California, au monitorizat și ei steaua Ross 128 cu ajutorul telescopului Green Bank și al Allen Telescope Array — o rețea de telescoape.

„Trebuie să colectăm datele de la celelalte telescoape, pentru a grupa toate aceste observații și să ajungem la o concluzie, cel mai probabil până la sfârșitul săptămânii”, a explicat luni, pe Twitter, profesorul Mendez.

Concluziile acestor investigații științifice vor fi publicate și pe două conturi de Twitter — @PlaneyHabLab și @NAICObservatory.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.