Unul dintre frații clericului islamic turc Fethullah Gülen, Kutbettin Gülen, care a fost arestat în luna octombrie, este privat de medicamentele prescrise, în ciuda bolii de inimă de care suferă și a problemelor tensiunii arteriale, a anunțat site-ul de știri tr724 sâmbătă.
Potrivit raportului, Kutbettin Gülen, în vârstă de 70 de ani, care lucra la o tipografie din Izmir, este ținut în celulă de izolare din 2 octombrie.
Gülen, care are și hernie de disc, nu a primit permisiunea să-și vadă familia timp de câteva luni până când fiicei acestuia i-a fost recent permisă vizita.
Fiica acestuia nu și-a recunoscut tatăl, care a slăbit mult și putea să meargă numai cu sprijinul a doi gardieni.
Avocatul lui Gülena a declarat pentru tr724 că, în locul medicamentelor pe care ar trebui să le ia, s-ar putea să fi primit medicamente mult mai puternice.
Familia lui este îngrijorată că ar putea să-l piardă dacă aceste condiții din închisoare, persistă.
Gülen este acuzat de faptul că face parte dintr-o mișcare bazată pe credință, despre care guvernul împreună cu președintele Recep Tayyip Erdoğan susțin că ar fi creat o tentativă de lovitură de stat eșuată în 15 iulie, care a provocat moartea a peste 240 de persoane şi rănirea a mai mult de o mie de persoane.
Fethullah Gülen, care a inspirat mișcarea, a negat cu fermitate faptul că ar fi avut vreun rol în lovitura de stat eșuată și a cerut o investigație internațională în acest sens, însă președintele Erdoğan – care a numit tentativa de lovitură de stat „un dar de la Dumnezeu” – și guvernul au inițiat o purjare amplă care vizează epurarea simpatizanților mișcării din interiorul instituțiilor statului, denigrarea figurilor sale populare și plasarea acestora sub custodie.
Potrivit unui raport al agenției de știri de stat Anadolu, din 28 mai, 154.694 sunt deținute și 50.136 persoane sunt închise din cauza presupuselor legături cu Gülen, după tentativa de lovitură de stat eșuată.