Președintele Klaus Iohannis a depus, marți, o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Cimitirul Național Arlington din Washington, fiind întâmpinat cu 21 de salve de tun și de garda de onoare, informează un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
„Momentul depunerii coroanei a presupus cel mai înalt ceremonial utilizat pentru un șef de stat: Președintele României a fost întâmpinat cu 21 de salve de tun și de garda de onoare și au fost intonate imnurile României și Statelor Unite ale Americii. Președintele Klaus Iohannis a fost condus la Monumentul Soldatului Necunoscut de generalul maior Michael Howard, comandantul districtului militar Washington”, precizează sursa citată.
După cum se arată în comunicat, gestul președintelui Iohannis a fost un omagiu adus memoriei militarilor americani căzuți în cele două războaie mondiale, dar și în alte conflicte.
Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit, marți seară, la Washington, cu șeful CIA, Mike Pompeo. Cei doi au discutat despre combaterea terorismului, solidaritatea transatlantică şi stabilizarea Afganistanului.
Mesajul principal pe care președintele Klaus Iohannis l-a transmis la întâlnirea cu conducerea CIA este că România înțelege să fie un furnizor de securitate, în contextul complicat cu care se confruntă țările occidentale.
România este un partener valoros pentru partea americană, în special în zona Mării Negre, unde avem o expertiză relevantă și de necontestat, dar și pe flancul estic al NATO, în vecinătatea Rusiei și în Balcanii de Vest, a spus președintele.
Directorul CIA, Mike Pompeo, a lăudat colaborarea cu serviciile române de informații. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, Pompeo a spus că, din punct de vedere al încrederii și al consistenței activităților derulate împreună, România este în topul țărilor europene cu care CIA lucrează „la un nivel excelent”.
La întâlnirea cu conducerea CIA, a fost prezent și direcorul SRI, Eduard Hellvig, dar și predecesorul său în această funcție, George Maior, acum în calitate de ambasador al României la Washington.