duminică, decembrie 1, 2024

Vicepremierul Sevil Shhaideh: 20 de milioane de lei, pentru restaurarea și valorificarea Cetății Făgărașului

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a semnat, marți, un contract de finanțare cu fonduri europene, în sumă de peste 20 de milioane de lei, pentru restaurarea și valorificarea Cetății Făgărașului, județul Brașov.

Valoarea totală a investiției este de 21.805.731,57 de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAPFE — AM POR este de 21.369.616,594 de lei , reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului.

„Proiectul este unul foarte așteptat de autoritățile locale și de turiști, deopotrivă, întrucât Cetatea Făgărașului este una dintre cele mai mari și mai bine conservate cetăți feudale din Europa de Est”, a declarat Sevil Shhaideh

 

„Prin semnarea acestui contract se dovedește încă o dată că fondurile europene pe care România le are la dispoziție reprezintă o sursă de finanțare extrem de prețioasă pentru conservarea patrimoniului cultural și pentru valorificarea acestuia”, a adăugat ea.

1489511391ed2992b6

Vicepremierul a subliniat că România și-a propus ca, până la finalul acestui an, să ramburseze de la Comisia Europeană 5,2 miliarde de euro.

Potrivit MDRAPFE, proiectul va fi implementat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, Axa prioritară 5 — „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, și vizează restaurarea, consolidarea și amenajarea/refuncționalizarea unor spații existente, din incinta cetății, prin reconstituirea, respectiv refacerea acestora.

Durata de implementare a proiectului este de 49 de luni.

Turcia: Restricții pentru rețelele sociale pentru copiii sub 13 ani

Autoritatea pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (BTK) elaborează o propunere pentru a interzice copiilor sub 13 ani să folosească platformele de rețele sociale, în timp ce Ministerul Familiei și Serviciilor Sociale colaborează cu Parlamentul turc pentru a limita utilizarea smartphone-ului pentru copiii din aceeași grupă de vârstă.

Erdogan susține că legile, nu Convenția de la Istanbul, mențin femeile în viață

La un eveniment cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor la complexul prezidențial din capitala Ankara, președintele turc a făcut declarații despre controversată Convenției de la Istanbul.

Peste 100 de elevi din întreagă lume au făcut spectacol pe scena IFLC, din București

Festivalul Internațional de Limbă și Cultură (IFLC), aflat la a 22 a ediție, a revenit la București, iar pe scena evenimentului au...