sâmbătă, mai 4, 2024

Angela Merkel îi cere lui Erdogan să respecte libertatea presei

Cancelarul federal german Angela Merkel i-a cerut joi, la Ankara, președintelui turc Recep Tayyip Erdogan să respecte libertatea presei și libertatea de opinie, în prima sa vizită în Turcia după tentativa de lovitură de stat de la jumătatea lunii iulie 2016 din această țară, transmit DPA, Reuters și AFP.

”În timpul tentativei de puci, am văzut cum poporul turc a apărat democrația și regulile democrației în Turcia. Iată de ce, în această etapă decisivă, este important ca libertatea de opinie să fie respectată și, în legătură cu aceasta, am discutat despre libertatea presei”, a spus Merkel în conferința de presă comună cu șeful statului turc.

În urma tentativei de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în Turcia este în vigoare starea de urgență, prin care deja au fost limitate unele drepturi. Peste 40.000 de persoane au fost întemnițate după puciul eșuat din vara anului trecut.

Opoziția turcă și multe țări occidentale, printre care Germania, susțin că măsurile adoptate de autoritățile turce în ultimele șase luni vizează neutralizarea oponenților politici, însă Erdogan și conducerea Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP, aflat la guvernare) afirmă că respectivele măsuri vor contribui la stabilitate în Turcia. ”Opoziția face parte din democrație”, a subliniat șefa executivului german.

Pe de altă parte, cancelarul Germaniei a solicitat ca observatori din partea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să fie trimiși în Turcia pentru a monitoriza viitorul referendum, prevăzut pentru primăvara acestui an, referitor la reforma constituțională prin care vor fi extinse puterile președintelui Turciei.

În urma referendumului, Recep Tayyip Erdogan ar putea rămâne la șefia statului turc până în 2029.

Reforma îi va permite președintelui turc să emită decrete, să declare stare de urgență, să numească miniștri și alți oficiali și să dizolve parlamentul. Erdogan susține că reforma va oferi stabilitate în Turcia, într-o perioadă de tulburări, și va preveni revenirea la coalițiile fragile din trecut. În schimb, oponenții săi se tem că modificările vor duce la o conducere tot mai autoritară.

În cursul vizitei sale de stat în Turcia, Angela Merkel va mai avea întrevederi cu premierul Binali Yildirim și cu reprezentanți ai opoziției turce. Membri ai Partidului Republican al Poporului (CHP, de centru-stânga) și ai Partidului Democrat al Poporului (HDP, prokurd) vor participa la această întâlnire cu cancelarul german.

AGERPRES/(AS — autor: Tudor Martalogu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.