miercuri, noiembrie 20, 2024

Ziua Națiunilor Unite

Ziua de 24 octombrie a fiecărui an este marcată, la nivel mondial, Ziua Națiunilor Unite. În această zi, în 1945, a intrat în vigoare Carta Organizației Națiunilor Unite (ONU). Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, inclusiv a celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate,

Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea. Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării țărilor din întreaga lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite. A devenit o zi marcată la nivel mondial prin întâlniri, discuții, expoziții, precum și alte evenimente, potrivit www.un.org.

unite

Cu acest prilej, la sediul ONU din New York, are loc o sesiune de lectură a Cartei ONU și un spectacol muzical susținut de UNSRC Orchestra. Urmează Concertul Zilei ONU, în care va evolua Baletul Național de Folclor din Slovacia ”Lúčnica”. Tema din acest an a concertului este ”Potențial în diversitate” și este sponsorizat de Misiunea Permanentă a Republicii Slovace la ONU.

Totodată, vor fi acordate Premiile Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite — 2017 SG Awards—, prin care este recunoscut și apreciat efortul remarcabil depus de personalul ONU, care și-a adus contribuția la nivelul întregii organizații, printr-o serie de proiecte cu un mare impact și un potențial inovator.

Organizația Națiunilor Unite a fost fondată la 24 octombrie 1945, după Al Doilea Război Mondial, de către 51 de țări care și-au luat angajamentul să mențină pacea și securitatea la nivel internațional, prin dezvoltarea relațiilor de prietenie și promovarea progresului social, a standardelor mai bune de viață și a drepturilor omului.

Numele de ”Națiunile Unite”, propus de președintele Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, a fost menționat pentru prima dată în Declarația Națiunilor Unite, la 1 ianuarie 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când reprezentanți din 26 de state au promis că Guvernele lor vor continua să lupte împreună împotriva Puterilor Axei. În 1945, reprezentanți din 50 de țări s-au întâlnit la San Francisco, la Conferința Națiunilor Unite pentru Organizația Internațională, pentru a redacta Carta Națiunilor Unite. Delegații au deliberat pe baza propunerilor la care lucraseră reprezentanții Chinei, Uniunii Sovietice, Regatului Unit și ai SUA, la Dumbarton Oaks, în august — octombrie 1944.

Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de către reprezentanți din 50 de țări. Polonia, care a nu a fost reprezentată la conferință, a semnat mai târziu documentul și a devenit unul din cele 51 de state membre fondatoare. Oficial, Organizația Națiunilor Unite a luat ființă la 24 octombrie 1945, când Carta ONU a fost ratificată de China, Franța, Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA și de o majoritate de alți semnatari.

România a demarat procedurile de aderare la Organizația Națiunilor Unite imediat după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1946, dar a fost admisă la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state. România a fost membră în cele mai importante organisme ale ONU, precum Consiliul de Securitate, în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 și 2004-2005, sau Consiliul Economic și Social (ECOSOC), în anii 1965-1967, 1974-1976, 1978-1980, 1982-1987, 1990-1998, 2001-2003 și 2007-2009, potrivit site-ului MAE.

Secretarul general al ONU este portughezul Antonio Guterres (din 1 ianuarie 2017).

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.