vineri, iulie 26, 2024

Vor opri SUA finanţarea Pakistanului?

Președintele Donald Trump a acuzat Pakistanul că minte și înșeală Statele Unite, în timp ce primește miliarde de dolari ca ajutor extern de la americani.

Foto 2 -trump-tweet
În primul său mesaj pe Twitter din acest an, Donald Trump a acuzat Pakistanul că găzduiește teroriști.

În primul său mesaj pe Twitter din acest an, Donald Trump a acuzat Pakistanul că găzduiește teroriști.

Autoritățile pakistaneze au reacționat cu furie la acest mesaj, spunând că toți banii au fost contabilizți, iar Trump este, da fapt, supărat din cauza „înfrângerii suferite de SUA în Afganistan”.

SUA analizează posibilitatea de a opri ajutorul financiar pentru Pakistan, în valoare de peste 250 de milioane de dolari (acesta fiind deja  întârziat, din luna august 2017).

Măsura este luată în considerare din pricina eșecului luptei împotriva reţelelor teroriste ( NYTimes)

Fonduri SUA de milioane de dolari au fost suspendate, pentru că autoritățile de la Islamabad nu iau măsuri suficiente contra rețelei Haqqani, aliată a talibanilor.

Ministrul pakistanez al Afacerilor Externe, Khawaja Asif, a declarat pentru  un post tv din Pakistan: Noi am anunțat deja Statele Unite că nu vom face mai mult, așa că declarația lui Trump legată  de a „face mai mult” nu are nicio importanță”. Acesta a mai declarat că  Pakistanul este gata să publice toate detaliile legate de folosirea banilor primiți din partea SUA.

Ambasadorul american în Pakistan, David Hale, a fost convocat la Ministerul de Externe, pentru a i se înmâna un protest legat de mesajul pe Twitter al Preşedintelui Trump.

Acesta  a mai criticat și altă dată Pakistanul, acuzându-l că oferă „un paradis sigur” teroriștilor.

Într-un discurs de acum câteva luni , liderul american a spus: „Am plătit Pakistanului miliarde și miliarde de dolari, în timp ce ei adăpostesc chiar teroriștii împotriva cărora noi luptăm”. „Este timpul ca Pakistanul să demonstreze angajamentul său față de civilizație, ordine și pace”.

Secretarul de stat american Rex Tillerson a pus și el presiune asupra Pakistanului, din cauza că ar susţine talibanii  din Afganistan.

Fostul președinte afgan Hamid Karzai a scris că tweetul „despre poziția duplicitară a Pakistanului din ultimii 15 ani demonstrează că războiul antiterorist nu trebuie purtat prin bombardarea satelor afgane și a locuințelor, ci împotriva sanctuarelor din afara Afganistanului”.

SUA sunt un aliat cheie al Pakistanului, care se bucură de un statut special ca partener al NATO.

Tillerson a arătat că finanțarea „ar putea fi rediscutată, dacă pakistanezii nu doresc să-și schimbe atitudinea sau abordarea față de modul în care tratează numeroasele organizații teroriste din Pakistan”.

NYTimes a scris că oficialilor americani li s-a interzis accesul la un membru al organizației, care ar fi putut să dea informații despre un ostatic american.Ambasadorul afgan în SUA, Hamdullah Mohib, și fostul președinte afgan Hamid Karzai, au salutat mesajul lui Trump de pe Twitter.

 

 

 

 

„Cea mai frumoasă motociclistă” a murit într-un accident rutier în Turcia

Tatyana Ozolina, care este cunoscută drept MotoTanya călătorea între Mugla, un oraș din sud-vestul Turciei și populara stațiune Bodrum, când a avut loc accidentul.

Reacții internaționale după anunțul de retragere a lui Biden. Declarația Rusiei și glumele internauților

Președintele american, Joe Biden a anunțat că acesta va renunța la candidatura pentru un nou mandat la alegerile din 5 noiembrie, într-o postare pe platforma X, pe 21 iulie,

TurkStat: Creștere cu 53 la sută în 2023 a oamenilor care se mută în afara Turciei

Potrivit TurkStat, 55,2% dintre cele 714.579 de persoane care s-au mutat din Turcia în alte țări în 2023 erau bărbați, în timp ce 44,8% erau femei. În total, 291.377 erau cetățeni turci și 423.202 erau străini.

Turcia: Proeminent afacerist decedat în închisoare din cauza căldurii excesive și a supraaglomerării

İşgüder a fost arestat acum două luni şi jumătate, fiind acuzat că a participat la predici religioase organizate de mișcare și că a mers în pelerinaj cu presupuși membri care au fost concediați de la locul de muncă prin decrete guvernamentale în timpul epurărilor în urma unei tentative eșuate de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Anatolian Food Fest în premieră la Alba Iulia! Bunătăți turcești pe ritmuri orientale

Din 26 iulie până pe 28 iulie, albaiulieni sunt așteptăm la Cetatea Alba Carolina cu bunătăți tradiționale turcești, precum lahmacun, gozleme, diferite tipuri de Kebab, și bineînțeles, deserturi precum: baclava, înghețată turcească, cataif, care merg perfect cu o cafea la nisip sau un șerbet.

Turcia: Situația câinilor fără stăpâni. Decizia guvernului în privința controversatului proiect de lege

Legislația propusă, introdusă de Partidul Justiției și Dezvoltarii (AKP) de guvernământ și aflată în dezbatere de Comisia parlamentară pentru agricultură, silvicultură și afaceri rurale, urmărește să adune câinii fără stăpân și să-i adăpostească până când vor putea fi adoptați.

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului döner

Germania și Turcia și-au încrucișat spadele din cauza kebabului doner, Berlinul făcând apel la încercarea Ankarei de a acorda îndrăgitului aliment stradal...