Președintele Donald Trump a acuzat Pakistanul că minte și înșeală Statele Unite, în timp ce primește miliarde de dolari ca ajutor extern de la americani.
În primul său mesaj pe Twitter din acest an, Donald Trump a acuzat Pakistanul că găzduiește teroriști.
Autoritățile pakistaneze au reacționat cu furie la acest mesaj, spunând că toți banii au fost contabilizți, iar Trump este, da fapt, supărat din cauza „înfrângerii suferite de SUA în Afganistan”.
SUA analizează posibilitatea de a opri ajutorul financiar pentru Pakistan, în valoare de peste 250 de milioane de dolari (acesta fiind deja întârziat, din luna august 2017).
Măsura este luată în considerare din pricina eșecului luptei împotriva reţelelor teroriste ( NYTimes)
Ministrul pakistanez al Afacerilor Externe, Khawaja Asif, a declarat pentru un post tv din Pakistan: „Noi am anunțat deja Statele Unite că nu vom face mai mult, așa că declarația lui Trump legată de a „face mai mult” nu are nicio importanță”. Acesta a mai declarat că Pakistanul este gata să publice toate detaliile legate de folosirea banilor primiți din partea SUA.
Ambasadorul american în Pakistan, David Hale, a fost convocat la Ministerul de Externe, pentru a i se înmâna un protest legat de mesajul pe Twitter al Preşedintelui Trump.
Acesta a mai criticat și altă dată Pakistanul, acuzându-l că oferă „un paradis sigur” teroriștilor.
Într-un discurs de acum câteva luni , liderul american a spus: „Am plătit Pakistanului miliarde și miliarde de dolari, în timp ce ei adăpostesc chiar teroriștii împotriva cărora noi luptăm”. „Este timpul ca Pakistanul să demonstreze angajamentul său față de civilizație, ordine și pace”.
Secretarul de stat american Rex Tillerson a pus și el presiune asupra Pakistanului, din cauza că ar susţine talibanii din Afganistan.
SUA sunt un aliat cheie al Pakistanului, care se bucură de un statut special ca partener al NATO.
Tillerson a arătat că finanțarea „ar putea fi rediscutată, dacă pakistanezii nu doresc să-și schimbe atitudinea sau abordarea față de modul în care tratează numeroasele organizații teroriste din Pakistan”.
NYTimes a scris că oficialilor americani li s-a interzis accesul la un membru al organizației, care ar fi putut să dea informații despre un ostatic american.Ambasadorul afgan în SUA, Hamdullah Mohib, și fostul președinte afgan Hamid Karzai, au salutat mesajul lui Trump de pe Twitter.