Un oficial din partidul lui Erdogan justifică pedepsirea celor care nu au comis nicio infracțiune, dar sunt demiși, unii fiind chiar și arestați prin aplicarea de decrete guvernamentale după lovitura de stat eșuată, a informat ipa.news
Vicepreședintele partidului Justiție și Dezvoltare(AKP), Numan Kurtulmus a declarat într-o emisiune de pe postul național Haber Global, că este greșit „să verse lacrimi” pentru victimele decretului stării de urgență.
„Mi se pare incredibil de greșit să vărs lacrimi pentru acești oameni care se plâng de nemulțumirile lor, ca și cum nu ar fi fost repartizați în posturi importante dacă lovitura de stat ar fi avut succes”, a afimat Kurtulmus.
Vicepreședintele turc a explicat că dacă ar condamna doar persoanele care au fost prezente la lovitura de stat eșuată, ar ignora rețeaua grupării teroriste care a fost în spatele evenimentelor. Astfel, guvernul este nevoit să intervină prin eliminarea tuturor membrilor grupării.
„Autoritățile nu pot limita măsurile împotriva celor care comit infracțiuni, deoarece ar ignora marea rețea teroristă din spatele crimelor”, a declarat oficialul.
După lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2016, peste 150.00 de persoane au fost concediate din posturile lor, prin decrete guvernamentale.
Guvernul turc îl acuză pe clericul Fethullah Gulen că ar fi fost liderul loviturii de stat eșuate și consideră Mișcarea Gulen și toți susținătorii ei ca făcând parte dintr-o organizație teroristă.