vineri, noiembrie 22, 2024

Vicepremierul Vasile Dîncu: Fondul național de locuințe de necesitate – insuficient

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat joi că MDRAP lucrează la un program național de locuințe de necesitate, apreciind că fondul actual este insuficient.

„Ministerul nostru lucrează la o analiză pentru (…) un program național de locuințe de necesitate. De asemenea — mecanismul prin care se asigură aceste locuințe de necesitate. Din nefericire, în acest moment, din fondul național de locuințe, cel în proprietate publică este de 2%, dacă bine știu eu. Acest 2% este insuficient nu numai în aceste cazuri de situații de urgență, dar e insuficient pentru circulația inclusiv a forței de muncă din zona administrației în teritoriu”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, într-o conferință de presă.

El a precizat că specialiștii MDRAP lucrează la Strategia Locuinței, aflată în dezbatere publică.

„Vom schimba, probabil, în mare măsură, mecanismele actuale prin care se asigură locuințe de interes public. Aici sunt mai multe tipuri — locuințe pentru specialiști, locuințe de necesitate. Cred că acest lucru se poate realiza prin mai multe modalități. Nu vom merge pe o singură variantă. (…) O modalitate va fi programul de construire de locuințe pe care îl avem — ANL. ANL va construi, așa cum construiește și acum, locuințe pentru tineri, de necesitate și alte tipuri”, a explicat ministrul.

În opinia acestuia, vor trebui stimulați și investitorii privați să construiască asemenea tipuri de locuințe. „Statul poate achiziționa tipul acesta de locuințe. Se pot construi programe speciale de parteneriat public-privat. În noua lege vom introduce mai multe mecanisme prin care trebuie să ajungem la un anumit fond de locuințe. Nu știm în acest moment, avem un stadiu, facem o strategie, iar în luna decembrie avem termenul limită pentru a vedea care este necesarul de locuințe de necesitate, dacă vorbim de zona aceasta de seism major”, a mai declarat el.

Conform datelor furnizate de MDRAP, în ultimii 15 ani au fost reabilitate 616 clădiri incluse în clasa I de risc seismic, dintre care 370 în București. În 2016, au fost incluse 80 de clădiri în acest program, suma alocată fiind de 25 de milioane de lei, de cinci ori mai mare decât anul trecut.

De asemenea, sumele alocate de MDRAP în 2014 și 2015 în vederea consolidării locuințelor au fost de 5 milioane de lei (dintre care 2,8 milioane pentru București). În 2014, gradul de accesare la nivel național a acestor fonduri a fost de 26%, în timp ce în Capitală nu a fost folosit nici măcar un leu din aceste sume. În 2015, gradul de accesare la nivel național a fost de 25%, iar în București — 21%. Pe de altă parte, în 2012, la nivelul Capitalei au fost accesate 99% din fonduri (2,1 milioane lei), iar în 2011 Bucureștiul a accesat 73% (3,6 milioane lei).

„Sperăm că în acest an vom reuși să absorbim total această sumă. Suntem în lucru deja la aceste clădiri și pentru anii următori avem deja cereri foarte mari, probabil că va fi mult mai mare suma, pentru că am observat că se pot consuma aceste fonduri. (…) În anii trecuți, au fost accesați puțini bani, dintr-un complex cauzal care ține și de administrațiile locale, probabil departamentele specializate de acolo. Dar aceste departamente s-au lovit de faptul că asociațiile de locatari au respins aceste proiecte. Nu putem vorbi de o singură cauză. Sigur, o cauză poate fi și lacuna legislativă, care a permis prevalența acestui drept individual în fața unui interes colectiv major”, a explicat Dîncu.Agerpres

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.