România ar putea avea, începând din 2019, un sistem informatic de evidenţă a activităţii de turism, precum şi un inventar al patrimoniului turistic, a anunţat, luni, în cadrul conferinţei de bilanţ, ministrul Turismului, Bogdan Trif.
„Prin Legea turismului ne dorim să introducem un sistem informatic de evidenţă a activităţii de turism în România. Ne lipseşte acest lucru, este important să avem informaţiile în timp real. Ştiu că s-a discutat înainte de acest sistem informatic. Am scos toate acele cerinţe care, din punctul meu de vedere, şi nu doar, încălcau protecţia datelor personale. O să avem, sper anul viitor, un sistem informatic care să ne livreze date concrete, rapide, astfel încât să nu mai depindem numai de datele INS (Institutul Naţional de Statistică, n.r.), care, de multe ori, sunt incomplete, pentru că ei trebuie să acopere toată plaja de informaţii. Noi o să mergem ţintit doar pe sistemul din turism. Cu alte cuvinte, nu o să mai facem strategii după ureche”, a spus Trif.
Ministrul Turismului a menţionat, totodată, că, prin Legea turismului, se urmăreşte crearea unui inventar al patrimoniului turistic, precum şi promovarea dreptului de preferinţă al hotelierilor pentru plajele de pe Litoral.
„De asemenea, îmi doresc foarte mult să avem un inventar al patrimoniului turistic. Tot în acest proiect am adăugat un capitol care obligă autorităţile publice locale să aibă un inventar al patrimoniului turistic local, pe care să putem să-l centralizăm la Bucureşti şi să avem o imagine de ansamblu a întregii ţări. În Legea turismului am mai inclus şi dreptul de preferinţă al hotelierilor, care vor avea prioritate la închirierea plajelor pe Litoral. În momentul în care mergi la licitaţie şi este acelaşi preţ, cel care are hotelul lângă plajă o să aibă drept de preferinţă şi o să câştige închirierea respectivei plaje. Este important acest lucru, chiar dacă este un mic ajutor pentru hotelieri”, a menţionat Bogdan Trif.
La începutul lunii iulie, ministrul Turismului declara, într-un interviu acordat AGERPRES, că Legea turismului este în proporţie de 100% scrisă, „aşteptăm doar să se voteze în Parlament definiţia Organizaţiei de Management a Destinaţiei, astfel încât să o putem îngloba în Legea Turismului”.