marți, martie 21, 2023

Modernizarea ecluzelor de la canalele „Dunăre – Marea Neagră” şi „Midia Năvodari – Poarta Albă”

Aproximativ 59 de milioane de euro din fondul de coeziune sunt investiţi în modernizarea ecluzelor de la canalele „Dunăre – Marea Neagră” şi „Midia Năvodari – Poarta Albă”, care leagă portul Constanţa, de la Marea Neagră, de fluviul Dunărea, în sud-estul României, informează Comisia Europeană, printr-un comunicat de presă.
Proiectul, care va fi finalizat în 2021, va spori traficul navelor cu aproape jumătate faţă de nivelul actual, în timp ce va îmbunătăţi siguranţa navigaţiei şi va proteja zona înconjurătoare de inundaţii.

„Acest proiect va permite exploatarea suplimentară a enormului potenţial de transport fluvial în ceea ce priveşte comerţul şi va beneficia de pe urma lui întreaga economie din sud-estul României şi, într-un sens mai extins, economia macroregiunii Dunărea, care leagă nouă state membre ale UE şi cinci ţări vecine”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Canalele sunt parte a reţelei de transport trans-european Transport, secţiunea care leagă Rinul de Dunăre.

Veste mult așteptată de turci! Prețul la carburant scade sub 20 de lire

Turcii, care au fost afectați de fluctuația prețurilor la carburanți pe fondul evenimentelor internaționale, se vor bucura de motorină mai ieftină, conform...

Caz unic în Europa: Universitățile turcești fără autonomie. Erdogan deține controlul deplin asupra rectorilor

Potrivit raportului, președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan deține controlul deplin asupra numirii rectorilor universităților. Anterior, președintele trebuia să numească o persoană din trei candidați care au fost aleși de personalul universitar și de Consiliul de Învățământ Superior al Turciei (YÖK).

Turcia: Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor

Cel puțin 15 persoane au murit în urma inundațiilor din provinciile din sud-estul Turciei: Adıyaman și Şanlıurfa, conform Gazete Duvar.

ONU pentru femei. Discuții despre arestarea arbitrară și torturarea femeilor din Turcia, Afganistan, Iran și Myanmar

Fundația Jurnaliștilor și Scriitorilor (JWF) din New York co-organizează 12 evenimente cu ocazia celei de-a 67-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeii (CSW67), în parteneriat cu organizații ale societății civile și instituții de învățământ din întreaga lume, inclusiv România

Turcia: Autoritățile au tăiat salariile medicii din zonele afectata de cutremur pe motiv că au mai puțini pacienți

Ministerul Sănătății din Turcia a redus salariile medicilor de familie care lucrează în zona cutremurului din cauza scăderii numărului oficial de pacienți...

Newroz, sărbătoarea Primăverii. 224 de persoane arestate după ce au participat la eveniment în Istanbul

Aproximativ 224 de persoane au fost reținute în timpul evenimentului de la Istanbul pe motiv că „încercă să aducă bannere ilegale și strigă sloganuri ilegale”, potrivit Biroului guvernatorului din Istanbul.

Lista celor mai fericite țări din lume. Turcia în top 106 din 150

Turcia, care era pe locul 112 în 2022, a ajuns pe locul 106 în acest 2023.

Președintele Finlandei în vizita în zonele afectate de cutremur din Turcia

Președintele Finlandei a vizitat ieri și Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA), unde este prezentă și echipa de salvare din Finlanda.