vineri, martie 29, 2024

Urmările acordării de călătorii gratuite cu trenul, studenţilor

CFR Călători se confruntă cu o lipsă de material rulant în contextul acordării gratuităților pentru studenți la călătoria cu trenul, traficul generat de studenți în cursul lunii februarie, comparativ cu luna similară a anului trecut, fiind în creștere cu 70%, a declarat, marți, directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes, după o dezbatere de profil organizată la Senat.

Szentes: Ne confruntăm cu o lipsă de vagoane în contextul creșterii solicitărilor venite de la studenți; traficul generat de studenți, în creștere cu 70%

 

„Ultimele două weekend-uri deja am crezut că a început sezonul. Pentru noi este o veste îmbucurătoare, în schimb ne confruntăm în continuare cu o lipsă de vagoane, de material rulant, în contextul creșterii solicitării din partea studenților în special. Trebuie să știți că, în luna februarie, traficul generat de studenți față de luna februarie 2016 a crescut cu 75%, de la 209.000 de călători studenți la 355.000 de călători. În același timp, numărul abonamentelor care s-au cumpărat în luna februarie 2017 a ajuns la peste 4.400, față de 1.050 de abonamente cât s-au procurat în februarie 2016”, a spus Szentes.

iosif-szentes-a-teleporat-fara-licitatie-1-600-000-de-euro-din-caseria-de-la-cfr-calatori-319555-1Iosif Szentes a precizat, în context, că CFR Călători a suplimentat cu până la 120 de vagoane, în fiecare weekend, garniturile care circulă către orașe importante dinspre București și, duminica în special, către București.

„În weekend ne confruntăm cu o situație deosebită, mai ales în stațiile care deservesc campusuri universitare și în special în București. Am luat câteva măsuri de eficientizare a activității: în fiecare vineri, sâmbătă, duminică lucrăm cu între 24 și 30 de casieri, avem peste 11 case dedicate studenților, marcate, iar prin megafoane aproape din minut în minut se îndrumă studenții la aceste case. De asemenea, în fiecare weekend suplimentăm numărul vagoanelor din garniturile către orașe importante dinspre București, respectiv spre București la sfârșit de săptămână, duminică în special, cu până la 120 de vagoane”, a subliniat șeful companiei.

Potrivit datelor transmise pe 8 martie de CFR Călători, la solicitarea AGERPRES, compania a emis studenților, în luna februarie 2017, peste 355.000 de bilete gratuite, cu aproape 70% mai multe comparativ cu luna similară din 2016, și mai mult de 4.400 de abonamente lunare, valoarea de decont a acestor călătorii depășind 15,7 milioane de lei.

În comparație, în luna februarie 2016, studenților le-au fost emise peste 209.000 bilete cu reducere și peste 1.000 de abonamente, numărul acestora din urmă fiind de patru ori mai mic decât cel consemnat în februarie 2017.

Tren-340x255

Din numărul total de pasageri transportați de compania națională în luna februarie 2017, ponderea studenților a depășit 10%.

Studenții români și străini, înmatriculați la o formă de învățământ cu frecvență — licență, master, doctorat — în instituțiile de învățământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern, a anunțat, pe 1 februarie 2017, CFR Călători.

„Călătoria gratuită este valabilă la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rută, iar abonamentele lunare gratuite cu număr nelimitat de călătorii se vor elibera pe distanțe de până la 300 de kilometri. Abonamentele pot fi procurate numai de la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere”, potrivit sursei citate.

CFR Călători recomandă studenților achiziționarea din timp a biletelor gratuite de tren, în vederea evitării unor situații neplăcute. În acest sens, CFR Călători a subliniat necesitatea achiziționării biletului de călătorie gratuită pentru studenți.

 

„Călătoriile gratuite acordate studenților presupun costuri pentru companiile feroviare. Aceste costuri sunt asumate de statul român și sunt decontate de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor. Monitorizarea numărului de călătorii este obligatorie atât pentru evitarea unor situații neplăcute (exemplu: supraaglomerare, dublare locuri) pentru pasageri (nu doar pentru studenți) prin dimensionarea corectă a capacităților de transport, în funcție de fluxuri, cât și pentru acoperirea costurilor prin compensarea necesară. Această monitorizare se poate realiza în baza unei statistici reale a numărului de călătorii gratuite efectuate de către studenți, iar biletul este elementul definitoriu după care se poate face decontarea”, atrage atenția CFR Călători.

La controlul în tren, studenții sunt obligați să aibă următoarele documente: biletul de călătorie, legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport și actul de identitate (carte de identitate sau pașaport).

„Legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport nu ține loc de bilet în tren! Dacă studentul nu are asupra lui biletul de călătorie și toate actele aferente, conform Regulamentului, acesta va fi considerat călător fără bilet și sancționat ca atare”, avertizează CFR Călători.

Turcia a urcat 8 locuri în raportul Fericirii Mondiale. Bătrânii mai fericiți decât cei tineri

Raportul anual arată o schimbare notabilă, deoarece Statele Unite și Germania au coborât din primele 20 și sunt acum pe locurile 23, respectiv 24. Între timp, Costa Rica și Kuweit au făcut progrese semnificative, trecând în top 20 pe locurile 12 și, respectiv, 13.

Erdoğan va merge la Casa Albă pentru prima dată ca invitat a lui Joe Biden

Dacă informațiile se dovedesc adevărate, Erdogan și Biden, care au purtat deja discuții la summituri internaționale, se vor întâlni pentru prima dată în Biroul Oval.

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Bulgaria în spațiului Schengen: Coadă de camioane de 20 de kilometri la Edirne

Ionuț Cojocaru despre Ramadan: „Luna empatiei, luna solidarității, luna unității”.(Part II)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, într-un articol în două părți. Prima parte conținând aspecte legate despre viața politică și religioasă de la Abdülhamid al II -lea, trecând în revistă perioada lui Ataturk până la Erdoğan.

Ionuț Cojocaru despre Ramadan și Atatürk: „Nu a fost interzisă religia.”/ „Președintele care a construit peste 13.000 de moschei..”(Part.I)

Ionuț Cojocaru, expert în politică externă și specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România despre islam, schimbările în societatea turcă în perioada lui Atatürk, dar și viața politică și religioasă din Turcia de azi.

Despăgubire de 4.670 de dolari pentru familiile minerilor care au murit în dezastru din Turcia

Deși, asigurarea pentru accidentele miniere a fost recent crescută la 1 milion de lire turcești (31.145 de dolari), familiile victimelor celor nouă mineri îngropați sub o alunecare de teren contaminată cu cianuri și acid sulfuric trebuie să se mulțumească cu suma de 150.000 de lire (4.670 de dolari).