sâmbătă, aprilie 1, 2023

Ura pentru Gulen, mai presus decât o prietenie de-o viață

Cemal Uşşak ultimul președinte al Fundației Jurnaliștilor a decedat de cancer în Olanda. Președintele de Onoare al Fundației a fost Fethullah Gülen, dar de curând aceasta a fost închisă.

Cunoscut datorită intelectului său, Cemal Uşşak, a fost ales președintele Fundației Jurnaliștilor pe 1 decembrie 2015. În procesul de reconsiliere al kurzilor, Cemal Uşşak a făcut parte din Delegația Oamenilor Înțelepți ce a fost alcătuită din 63 de personalități. În liceu, Uşşak a fost coleg cu Erdogan, dar prietenia de-o viață a fost uitată atunci când au început epurările împotriva mișcării Gulen.

Erdogan a deschis o anchetă pe numele lui Uşşak, prietenul ce-l cunoștea de peste 50 de ani, apoi a emis un mandat de reținere. Cemal Uşşak, în vârstă de 63 de ani, temându-se de tortura ce urma să o primească, și-a lăsat neterminat tratamentul de cancer și a fost nevoit să plece în afara țării.

Trădarea unei prietenii de peste 50 de ani

Timp de aproximativ 3 luni, Cemal Uşşak urma un tratament în Olanda, însă la mijlocul lunii iulie starea lui s-a agravat. Între timp, din cauza decretului intrat în vigoare în Turcia, fundația al cărei presedinte era, a fost închisă. Ultima sa dorință a fost să-și petreacă ultimele zile în țară, să moară în țară. Din acest motiv, prin intermediul avocaților a cerut împlinirea acestei dorințe, atât procurorilor cât și prietenului său de peste 50 de ani, Erdogan. Însă, din nefericire, mesajul primit drept răspuns a fost unul tulburător: ”Să nu vină, daca vine îl arestăm”. În ultimele zile din viașă, și-a luat rămas bun de la cei dragi, printr-un mesaj postat pe Twitter. El a decedat în spitalul unde se afla internat.

Apropiații acestuia încă nu s-au hotărât dacă vor aduce sau nu trupul neînsuflețit în țară. 

Kılıçdaroğlu și-a lansează campania electorală. Mărțișorul folosit ca simbol:„Îți promit că primăvara va veni din nou”

În videoclip, Kılıçdaroğlu a spus „Vă promit, o Turcie care îi iubește și îi respectă pe cei care sunt diferiți așa cum sunt. O Turcie căreia îi place să trăiască.”, susține politicianul.

190 de miliarde de vânzări către străini: Cumpărarea unei case în Turcia a devenit un vis pentru cetățeni

Deputatul CHP İzmir, Özcan Purçu a înaintat o întrebare către Ministeru Mediului, Urbanizării și Schimbărilor Climatice cu privire la vânzarea de locuințe către străini.

Alegerile din Turcia sunt mai vulnerabile decât cele din Zimbabwe și Pakistan

Potrivit noului index al Freedom House, care își propune să investigheze relația dintre platformele digitale și integritatea alegerilor, Turcia este una dintre mai vulnerabile țările din lume.

Eurostat: 145% mai mulți turci au solicitat azil în UE în 2022

Potrivit Eurostat, în 49.720 de turci au căutat adăpost în țările europene în 2022, comparativ cu anul 2021, când 20.315 cetățeni turci au solicitat azil.

Dacia Duster va fi produs în Turcia!  200.000 de mașini pe an vor ieși din uzina din Bursa

Potrivit reportajului special al jurnalistului Emre Özpeynirci, care ia pulsul industriei auto, Oyak Renault s-a angajat la producția popularului SUV model Duster de la Dacia și își propune ca 200.000 de mașini să fie produse anual în provincia Bursa.

Erdogan a promis creștere a salariului minim în iulie. Prețurile la gaz și curent vor scădea

Turcia a majorat salariul minim cu aproximativ 54,66% la 8.506 lire (444 dolari) în prima lună a anului 2023. În iulie 2022, salariul minim a crescut cu 30% pentru a doua oară în 2022, în fața inflației ridicate.

27 martie, ultima zi în care se poate depune candidatura. Un faimos actor vrea să fie deputat

27 martie este ultima zi în care candidații vor fi desemnați de alegătorii care încearcă să adune 100 de mii de semnături,...

Scenariile AI cu Erdogan au ajuns virale. Iată imaginile în cazul în care câștigă sau pierde alegerile

Platforma de documentare turcă, 140journos, a creat cu ajutorul programele de inteligență artificială, viața post-electorală a președintelui Recep Tayyip Erdogan