sâmbătă, aprilie 20, 2024

Universitatea București- propensiune spre internațional

Universitatea din Bucureşti este integrată într-o puternică comunitate internaţională, având peste 300 de acorduri de colaborare bilaterală cu universităţi din 52 de ţări, (prorectorul instituţiei de învăţământ superior, Liviu Papadima).

„Cifra studenţilor UB care pleacă la mobilităţi în afară este fluctuantă, aproximativ 300 de studenţi Erasmus (n.r. anual). Avem periodic şedinţe de feedback, chestionare pentru studenţii care se întorc după un semestru petrecut în alte universităţi. Ceea ce aflăm de la ei este faptul că nu avem decât în cazuri foarte rare studenţi care să nu fi făcut faţă acolo unde s-au dus din cauză că au avut o pregătire prea slabă aici în România. Partea şocantă ţine nu atât de nivelul cunoştinţelor, ci de lucruri care ţin de o altă cultură organizaţională. Relaţia profesor-student, facilităţile pentru studenţi, interacţiunea dintre studenţi, acesta este beneficiul cel mai important”, a spus prorectorul.

foto 2 aula univ buc
Universitatea din Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia ‘Proiect Europa Unită’, a organizat miercuri evenimentul „Student în Europa – proiecte şi realităţi”.

Evenimentul a adus în prim-plan experienţa de studiu internaţional şi schimbul intercultural de care studenţii beneficiază prin intermediul diferitelor programe de mobilitate în spaţiul european.

Totodată, dezbaterea şi-a propus să evalueze impactul pe care programele de mobilitate internaţională îl au asupra studenţilor, modul în care acestea influenţează schimbările în carierele lor, dar şi gradul în care opţiunile şi perspectivele lor se diversifică în urma acestor schimburi interculturale.

La eveniment au luat parte rectorul UB Mircea Dumitru, prorectorul Liviu Papadima, precum şi preşedintele Erasmus Student Network UniBuc Bogdan Stoica.

La dezbatere au participat studenţi ai Universităţii din Bucureşti care au beneficiat de bursă Erasmus+, alături de studenţii străini care au optat pentru Universitatea din Bucureşti ca destinaţie a experienţei lor de studiu internaţional.

foto 3 liviu-papadima
:”UB are aproape 300 de acorduri bilaterale cu universităţi din 52 de ţări. Evident, sunt mai intense schimburile cu universităţile europene, în special Europa de Vest, dar avem acorduri şi cu universităţi de peste Ocean din Canada, SUA, America de Sud, din Japonia, Extremul Orient, China, India, etic”, a spus Papadima.

 

 


 

Muzeele din Turcia: 4 milioane de vizitatori în primele 3 luni a anului 2024. Care au fost cele mai vizitate muzee

Potrivit unui anunț recent făcut de Ministrul Culturii și Turismului, Mehmet Nuri Ersoy, în special, Muzeul Mevlana din orașul central Konya a atras peste 383.000 de vizitatori, urmat de situl arheologic Hierapolis, din provincia vestică Denizli, cu 259.000 de vizitatori. 

Președintele Germaniei în vizită în Turcia. Prima întâlnire cu primarul Istanbulului, apoi cu Erdogan

Președintele Frank-Walter Steinmeier va călătorii în Republica Turcia în perioada 22-24 aprilie 2024, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două țări.

Din Dubai până în Chile, serialele turcești cuceresc lumea. Cum sunt produse faimoasele seriale

În cartierului Tophane, din Istanbul, pescărușii sunt împrăștiați de o dronă care filmează un polițist care arestează tânără. Filmarea este numit „Dengeler”, unul dintre cele aproximativ 60 filmate anual în Turcia, care au făcut ca Istanbulul și alte orașe turcești să fie cunoscute telespectatorilor din aproape 170 de țări din întreaga lume. 

Boicot! Turcii nu merg în weekend la restaurant. „Aceasta nu este inflație, este profit”

Organizatorii și susținătorii boicotului susțin că întreprinderile folosesc inflația din Turcia ca o scuză pentru a-și crește profiturile. Boicotul urmărește să protesteze prețurile crescute pentru porții mai mici, precum și creșterea costului vieții.