miercuri, mai 20, 2026

UN NOU PROIECT DE UNIUNE EUROPEANĂ? O NOUĂ VIZIUNE ÎN TREI CERCURI?

Preşedintele francez Emmanuel Macron a indicat vineri la Lisabona că are în vedere o Europă construită în trei cercuri în următorii 10-15 ani, cu Franţa chemată să facă parte din ţările cele mai integrate, ‘inima reactorului’.

Întrebat despre viziunea sa asupra Europei în cursul unei ‘consultări cetăţeneşti’, alături de premierul portughez Antonio Costa, şeful statului francez a apreciat că arhitectura continentului (european) va evolua în următorii ani.

‘Văd un cerc larg care poate fi dincolo de cei 27, ceva între Uniunea Europeană şi actualul Consiliul al Europei’ , care va forma o ‘Europă largă, mai puţin integrată decât UE, dar foarte exigentă faţă de valorile sale’, a spus el. Acest cerc va conta ‘fie în cadrul său, fie prin acorduri strânse de asociere, pe Turcia şi Rusia’, întrucât ‘dacă vrem pace trebuie să stabilizăm aceste două puteri’, a apreciat liderul de la Palatul Elysee.

Cel de-al doilea cerc va fi ‘fără îndoială undeva între actuala Uniune Europeană şi zona euro’, potrivit lui Macron. Acesta va reprezenta o ‘piaţă unică puternică, cu o politică de suveranitate, comercială, de cercetare, inovare’ şi cu o ‘adevărată libertate de circulaţie în cadrul său’.

foto 2
Emmanuel Macron, în cadrul unei ‘consultări cetăţeneşti’, alături de premierul portughez Antonio Costa

Al treilea cerc va fi ‘inima reactorului’, cu ‘o monedă comună, o piaţă a muncii mult mai integrată’ şi cu o ‘adevărată convergenţă socială’. Ţările din componenţa sa vor ‘merge mai departe de logica zonei euro’, a apreciat preşedintele francez, sugerând că şi-ar dori ca Franţa să facă parte din acest cerc.

În cursul dezbaterii, la care au participat circa 500 de persoane, între care numeroşi tineri, Emmanuel Macron a apreciat că ‘destinul Europei’ se va juca ‘în următorii cinci’: ‘fie reformăm în profunzime Europa, fie acceptăm status quo-ul şi dezintegrarea sa treptată’, a avertizat preşedintele francez.

https://www.jn.pt/nacional/interior/emmanuel-macron-vai-ser-recebido-por-antonio-costa-na-sexta-feira-9637177.html

Jurnaliștii în exil, ținte ale represiunii transnaționale: avertisment de la Bruxelles

Jurnaliștii care au fost nevoiți să își părăsească țările de origine continuă să fie expuși presiunilor și intimidărilor din partea regimurilor autoritare,...

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026 dedicată tinerilor inovatori în tehnologie

Bucureștiul găzduiește finala mondială INFOMATRIX 2026, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate tinerilor inovatori în tehnologie Capitala...

Turcia și Armenia deschid calea comerțului direct după decenii de tensiuni

Turcia și Armenia au finalizat pregătirile birocratice pentru lansarea comerțului direct dintre cele două state, într-un nou semnal de apropiere diplomatică după...