vineri, octombrie 9, 2026

Un nou masacru la Kabul revendicat de talibani

Atentat terorist la Kabul în explozia unei ambulanţe capcană, cu puţin înainte de ora locală 13.00 (08.30 GMT), a anunţat un oficial afgan din domeniul sănătăţii publice. Atentatul a fost deja revendicat de talibani, cel puţin 40 de morţi şi peste 140 de răniţi..

„Este un adevărat masacru”, depune mărturie un ONG italian, Emergency, ( Dejan Panic) prezent la faţa locului .Explozia s-a produs într-un cartier în care se găsesc birourile ministerului de Interior şi ale reprezentanţelor Uniunii Europene.

„Un kamikaze a utilizat o ambulanţă pentru a trece de baraje. La primul control el a arătat că însoţeşte un pacient la spitalul Jmuriat , aflat în proximitate, a explicat Nasrat Rahimi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interior. „La al doilea baraj,a fost identificat şi atunci şi-a detonat explozibilul „

Ministerul afgan al Sănătăţii a anunţat un bilanţ provizoriu, în timp ce Ministerul de Interne a confirmat că atentatul de intensitate foarte puternică a fost cauzat de o ambulanţă care a explodat în apropierea birourilor ministerului. Explozia survine în contextul unor măsuri sporite de securitate după atacul comis săptămâna trecută asupra Hotelului Intercontinental din Kabul, atac soldat cu cel puţin 20 de morţi.

http://www.20minutes.fr/monde/2209939-20180127-afghanistan-attentat-ambulance-piegee-fait-moins-17-morts-kaboul

http://www.leparisien.fr/international/afghanistan-l-explosion-d-une-ambulance-piegee-fait-des-dizaines-de-morts-27-01-2018-7525707.php

Procesul jurnalistului suedez acuzat de terorism, amânat pentru a patra oară în Turcia din cauza unei erori de traducere

Procesul jurnalistului suedez, Joakim Medin, acuzat în Turcia de infracțiuni legate de terorism, a fost amânat pentru a patra oară.

Atac cu cuțitul într-o școală din Istanbul: opt elevi au fost răniți, unul este în stare critică

Opt elevi au fost răniți, marți dimineață, într-un atac cu cuțitul la o școală gimnazială din cartierul Başakşehir, Istanbul. Unul dintre copii...