vineri, decembrie 9, 2022

Uimitoarele secrete ale naturii.Creierul porumbeilor.

Expresia ”creier de porumbel” trebuie regândită – aceste păsări au demonstrat că pot deosebi cuvintele de non-cuvinte (studiu)

 Expresia ”creier de porumbel” ar trebui regândită deoarece aceste păsări au demonstrat că pot separa cuvintele reale, scrise, de alte înșiruiri de litere, fără sens.

Porumbeii pot procesa vizual combinații de litere pentru a distinge cuvinte reale în engleză, au anunțat luni, într-un comunicat, oameni de știință de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă și de la Universitatea Ruhr din Germania. Aceștia au descoperit că porumbeii sunt prima specie de non-primate care are abilități ”ortografice” și că aceste păsări au avut rezultate similare cu babuinii la astfel de sarcini complexe.

 pigeons-06În cadrul unui experiment, porumbeii au fost antrenați să lovească cu ciocul într-un ecran pe cuvinte formate din patru litere, în engleză, sau să atingă un simbol în cazul în care apărea o succesiune din patru litere care nu alcătuia un cuvânt.

Treptat, cercetătorii au adăugat noi cuvinte pentru cei patru porumbei care au participat la studiu, iar vocabularul a fost mărit de la 26 la 58 de cuvinte și peste 8.000 de non-cuvinte.

Pentru a verifica dacă porumbeii învățau să distingă cuvintele de non-cuvinte în loc să le memoreze, oamenii de știință au introdus cuvinte pe care păsările nu le mai văzuseră niciodată. Porumbeii au identificat în mod corect cuvintele din noile înșiruiri de litere.

Potrivit autorului principal al studiului, Damian Scarf, de la Departamentul de Osihologie al Universității Otago, porumbeii au reușit să facă acest lucru urmărind posibilitatea statistică mai mare ca perechi de litere ”bigrame” precum ”EN” și ”AL” să fie asociate cu cuvinte decât cu non-cuvinte.

 ”Este uimitor faptul că porumbeii, de care ne separă 300 de milioane de ani de evoluție, și care au o arhitectură cerebrală vast diferită, demonstrează abilități precum procesarea ortografică”, a declarat în comunicat cercetătorul Onur Güntürkünîn de la Universitatea din Ruhr.

”Ar trebui să reconsiderăm expresia ‘creier de porumbel’ pentru că este depășită”, a completat și cercetătorul Michael Colombo, de la Universitatea din Otago, mai arată sursa citată.Agerpres după Xinhua News.

VIDEO. Un microbuz s-a răsturnat în Istanbul: 9 români au fost răniți

Un microbuz s-a răstunat în Istanbul, după ce șoferul a pierdut controlul din cauza vremii ploioase, confom presei turcești.

O nouă fundație a fost inaugurată la București, în prezența ministrului de externe din Turcia

UID, care au fost nevoiți să-și schimbe numele, după ce a membrii acesteia au fost implicați în acțiuni ilegale în mai multe țări UE, în special de Germania, și-a deschis porțile și în România.

Carol Roman, decanul de vârstă al presei, a murit la vârsta de 90 de ani, după 73 de ani de activitate în presă

Roman a primit premiul jurnalistului anului cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființarea Asociației Jurnaliștilor Profesionisti (UZP), a publicat în revista Balcanii și Europa.

Proteste în Turcia: „Așteaptă ca prizonierii bolnavi să moară în închisoare”

„Justice Watch” a organizate pentru a 387-a zi, un protest în provincia estică Diyarbakır, pentru ca prizonierii bolnavi și deținuții a căror eliberare este amânată în mod arbitrar să fie eliberați.

Libertatea de exprimare în Turcia: 67 de persoane condamnate la 299 de ani de închisoare

Raportul, intitulat „Costul libertății de exprimare în Turcia: 299 de ani, 2 luni și 24 de zile”, conține date culese prin monitorizarea a 46 de audieri din 210 procese privind libertatea de exprimare desfășurate în 23 de orașe cu sprijinul Regalului Norvegian.

Turcia: Angajat la Căile Ferate transferat la un alt loc de muncă, pentru că deținea cărți ale lui Demirtaș

Demirtaş, fost copreşedinte al Partidului Democrat Popular (HDP) pro-kurd, a fost arestat în noiembrie. 4, 2016, sub acuzații de terorism și a rămas în închisoare de atunci, în ciuda a două hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 2018 și 2020 care spuneau că Demirtaș a fost închis din motive „politice” și nu din motive „legale”, ordonând „eliberarea imediată” a acestuia.

Imagini șocante! Bătaie în parlamentul din Turcia. Un deputat se află la terapie intensivă

În timpul discuțiilor pentru bugetele 2023 ale Parlamentului, a izbucnit o ceartă între deputatul Partidului IYI, Ümit Yılmaz și vicepreședintele Grupului Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), Bülent Turan.

Fără scăpare! Grecia respinge victimele represiunii lui Erdogan. Turcia le arestează

Solicitanții de azil au fost reținuți imediat de soldații turci, care au arestat patru dintre ei pentru că au intrat într-o zonă militară interzisă și au eliberat în mod inexplicabil unul.