Expresia ”creier de porumbel” trebuie regândită – aceste păsări au demonstrat că pot deosebi cuvintele de non-cuvinte (studiu)
Expresia ”creier de porumbel” ar trebui regândită deoarece aceste păsări au demonstrat că pot separa cuvintele reale, scrise, de alte înșiruiri de litere, fără sens.
Porumbeii pot procesa vizual combinații de litere pentru a distinge cuvinte reale în engleză, au anunțat luni, într-un comunicat, oameni de știință de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă și de la Universitatea Ruhr din Germania. Aceștia au descoperit că porumbeii sunt prima specie de non-primate care are abilități ”ortografice” și că aceste păsări au avut rezultate similare cu babuinii la astfel de sarcini complexe.
În cadrul unui experiment, porumbeii au fost antrenați să lovească cu ciocul într-un ecran pe cuvinte formate din patru litere, în engleză, sau să atingă un simbol în cazul în care apărea o succesiune din patru litere care nu alcătuia un cuvânt.
Treptat, cercetătorii au adăugat noi cuvinte pentru cei patru porumbei care au participat la studiu, iar vocabularul a fost mărit de la 26 la 58 de cuvinte și peste 8.000 de non-cuvinte.
Pentru a verifica dacă porumbeii învățau să distingă cuvintele de non-cuvinte în loc să le memoreze, oamenii de știință au introdus cuvinte pe care păsările nu le mai văzuseră niciodată. Porumbeii au identificat în mod corect cuvintele din noile înșiruiri de litere.
Potrivit autorului principal al studiului, Damian Scarf, de la Departamentul de Osihologie al Universității Otago, porumbeii au reușit să facă acest lucru urmărind posibilitatea statistică mai mare ca perechi de litere ”bigrame” precum ”EN” și ”AL” să fie asociate cu cuvinte decât cu non-cuvinte.
”Este uimitor faptul că porumbeii, de care ne separă 300 de milioane de ani de evoluție, și care au o arhitectură cerebrală vast diferită, demonstrează abilități precum procesarea ortografică”, a declarat în comunicat cercetătorul Onur Güntürkünîn de la Universitatea din Ruhr.
”Ar trebui să reconsiderăm expresia ‘creier de porumbel’ pentru că este depășită”, a completat și cercetătorul Michael Colombo, de la Universitatea din Otago, mai arată sursa citată.Agerpres după Xinhua News.