duminică, noiembrie 17, 2024

Turcia: Un bărbat și-a dat foc în semn de protest

Un bărbat din Turcia, și-a dat foc, în semn de protest, strigănd”Le este foame copiilor mei”.

Bărbatul din provincia sudică Hatay, a mers vineri, dimineață în față clădirii prefecturii şi s-a dat foc cu benzina.

İmediat, paznicii prefecturii au intervenit cu stingătoare, iar bărbatul a fost dus cu ambulanța la spital.Cu toate acestea, Adem Y., în vârstă de 38 ani, a decedat pe drum.

Prefectura Hatay a informat că bărbatul era şomer de o lungă perioadă de timp și primea ajutor social.

„Adem Y., divorțase şi locuia cu doi copii săi, starea sa psihologia nu era în regulă, a mai încercat acest fel de protest”, se arată în comunicatul prefecturii.

Conform TUIK, instituție de statistici, turcia trece peste perioada grea de doi ani, șomajul a ajungând, în decembri 2019, la 13,8%.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.