joi, februarie 5, 2026

Turcia: Opozitia se retrage din Parlament dupa ce Erdogan i-a arestat liderii

Principalul partid pro-kurd din Turcia, ai cărui co-președinți au fost arestați vineri și acuzați de terorism, a anunțat duminică că se retrage din Parlament pentru a protesta față de măsurile represive ale guvernului, informează AFP.

Partidul Democratic al Poporului (HDP), al treilea partid ca mărime din țară, cu 59 de deputați, a anunțat că membrii său nu vor mai participa la nicio ședință parlamentară și nici la întrunirile comisiilor, se arată într-un comunicat al formațiunii politice.

„Deputații care nu au fost arestați se își vor concentra eforturile pe întâlnirile cu electoratul vor merge din casă în casă și din sat în sat, din district în district”, pentru ca electoratul să vină cu propuneri în ceea ce privește modul în care partidul trebuie să-și continue activitatea, se arată în comunicat.

HDP a negat cu hotărâre că ar fi o vitrină politică a PKK, grupare kurdă care militează pentru autonomie teritorială, considerată teroristă de guvernul de la Ankara și care se află de trei decenii într-un război cu forțele armate ale Turciei.

Președintele Recep Tayyip Erdogan s-a referit duminică la formațiunea politică HDP ca la o „ramură a PKK”.

Arestările politicienilor vin după un val de arestări ale unor funcționari, jurnaliști sau profesori în mediile kurde și pro-kurde după tentativa de lovitură de stat din luna iulie, intens criticate de liderii țărilor occidentale. Sâmbătă, nouă jurnaliști și reponsabili ai principalului cotidian de opoziție, Cumhuriyet, au fost arestați, acuzați de legături cu clericul Fethullah Gulen, pe care guvernul în consideră responsabil de puciul eșuat de la 15 iulie. De asemenea, au fost acuzați de legături cu PKK. (AGERPRES)

Turcia propune interzicerea social media pentru copiii sub 15 ani

Parlamentul de la Ankara examinează un proiect de lege amplu menit să înăsprească regulile privind accesul minorilor la rețelele sociale și conținutul...

Surpriză la Mediaș: gigantul turc Otokar cumpără Automecanica

Otokar, firma ce a produs autobuzele turcești pe care locuitorii din București, le folosesc zilnic, urmează să se ocupe și de producerea de...