joi, noiembrie 21, 2024

​​Turcia: Noi taxe pentru comenzile online. 30 la sută pentru produsele din UE

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğanm a semnat un decret care introduce noi tarife pentru produsele comandate din străinătate, impunând taxe suplimentare pentru bunurile achiziționate prin intermediul platformelor de comerț electronic, conform Turkish Minutes.

Potrivit decretului, produsele cu preț mai mic de 30 de euro comandate din Uniunea Europeană vor fi acum supuse unei taxe de 30 la sută, în timp ce produsele din țările din afara UE vor fi supuse unei taxe de 60 la sută.

Decretul, prin care se modifică anumite prevederi ale Legii vamale nr. 4458, mai prevede că cantitățile necomerciale de mărfuri evaluate până la 1.500 de euro, inclusiv produsele farmaceutice, vor fi impozitate la noile cote.

Comenzile de pe Temu, AliExpress mai scumpe

Acest lucru vine pe fondul unei tendințe în creștere în rândul consumatorilor turci de a face cumpărături internaționale, determinată de ratele ridicate ale inflației din țară.

Această modificare, care urmează să intre în vigoare în 15 zile, are ca scop reducerea afluxului de mărfuri internaționale prin servicii poștale și de transport expres, o piață care a cunoscut o creștere semnificativă prin platforme precum Temu, Amazon, Shein și AliExpress. Aceste platforme au crescut în popularitate, deoarece produsele sunt mai ieftine.

Decretul a stârnit deja discuții pe rețelele de socializare. Utilizatorii se plâng de povara financiară suplimentară și de posibila scădere a puterii de cumpărare.

Criticii susțin că, deși aceste tarife ar putea reduce dependența de importuri, ele riscă și să crească costul vieții pentru consumatorii care apelează la piețele internaționale în căutarea unor opțiuni mai accesibile.

Institutul de Statistică din Turcia (TurkStat) raportează că rata anuală a inflației din țară rămâne ridicată, la 61,8%, afectând accesibilitatea bunurilor și serviciilor esențiale.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.