duminică, decembrie 8, 2024

Turcia: Liderul prokurd Selahattin Demirtas a compărut pentru prima dată în faţa unui tribunal

Liderul principalului partid prokurd din Turcia, Selahattin Demirtas, a compărut personal vineri în faţa unui tribunal pentru prima dată de la arestarea sa, în urmă cu peste un an, cerând eliberarea sa condiţionată, relatează AFP.

Demirtas, plasat în detenţie în noiembrie 2016 pentru acuzaţii de activităţi ”teroriste”, a fost întâmpinat cu strigăte, sloganuri şi aplauze de către susţinătorii săi, veniţi cu sutele în faţa Tribunalului din Bakirkoy, în Istanbul, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului.

Copreşedinte al Partidului Democratic al Popoarelor (HDP), Demirtas a compărut în cadrul unui proces pentru ”insultă” la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, una din cele 96 de proceduri judiciare care-l vizează pe acest avocat de profesie, în vârstă de 44 de ani.

Îmbrăcat în costum negru şi o cămaşă albă, Demirtas a sosit în sala de audieri surâzând, întâmpinat cu strigăte ”Preşedinte Selo”, cum este numit afectuos de către partizanii săi.

În cursul depoziţiei sale în faţa tribunalului, Demirtas a criticat procesele intentate împotriva sa, afirmând îndeosebi că imunitatea sa parlamentară ar trebui să-l apere de urmăriri în justiţie. ”Ca orice alt deputat din parlament, am imunitate. Am tot atâta imunitate ca (premierul) Binali Yildirim”, a spus Demirtas.

Autorităţile turce au autorizat în mai 2016 ridicarea imunităţii parlamentarilor care fac obiectul unor proceduri judiciare, o măsură ce a fost denunţată în acea vreme de către HDP, care a considerat-o ca fiind adoptată special pentru deputaţii săi.

Erdogan a acuzat de mai multe ori HDP că este paravan politic pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizaţie clasată drept teroristă de către Ankara şi aliaţii săi occidentali.

În cursul audierilor, Demirtas a cerut eliberarea sa condiţionată, dar judecătorul, argumentând că o astfel de cerere trebuie formulată în scris pentru a putea fi ”analizată detaliat”, a amânat procesul pentru data de 17 mai.

Principalul proces în care este judecat Demirtas are loc la Ankara. În acest dosar, el este acuzat îndeosebi că ”conduce o organizaţie teroristă” şi riscă până la 142 de ani de închisoare.

HDP, cea de-a treia forţă politică din parlament, respinge aceste acuzaţii, denunţând procesele politice care vizează să reducă la tăcere un partid ce se opune în mod energic lui Erdogan. Potrivit HDP, nouă din cei 59 de deputaţi ai săi sunt în prezent în închisoare. Şase dintre ei au fost deposedaţi de asemenea de mandatul lor, inclusiv deputata Leyla Zana, supusă acestei măsuri joi.


 

 

 

 

Aderarea Turciei la UE: „Un nivel atât de scăzut al democrației, încât este imposibil să se înrăutățească”

Raportorul Parlamentului European pentru Turcia, a criticat aspru guvernul turc pentru că a urmărit penal fete de 14 ani sub acuzații de...

9 protestatari arestați după ce au întrerupt discursul lui Erdogan: „Nu mai alimentați genocidul”

Incidentul a avut loc vineri, în timpul discursului televizat al lui Erdogan la Forumul Mondial TRT de la Istanbul. În timp ce președintele s-a adresat audienței, protestatarii au acuzat administrația sa de ipocrizie, strigând sloganuri precum „Navele poartă bombe în Gaza” și „Sioniștii își continuă operațiunile în mările și porturile noastre”.